DISTRIBUIȚI
novosti

Copreşedintele sârb al Bosniei, Milorad Dodik, a calificat vineri masacrul de la Srebrenica drept un „mit” construit de musulmanii bosniaci şi comunitatea internaţională, relatează AFP, scrie Agerpres.

„Toată lumea are nevoie de un mit, iar bosniacii nu aveau mituri. Încearcă să construiască mitul Srebrenica. Este un fals mit, acest mit nu există”, a declarat Milorad Dodik pe canalul de televiziune RTRS.


Citește și : Manifestații împotriva unei conferinţe a lesbienelor la Kiev

AFP aminteşte că în iulie 1995, în câteva zile, peste 8000 de bărbaţi şi adolescenţi bosniaci au fost masacraţi de forţele sârbe din Bosnia ale lui Ratko Mladic, în enclava musulmană Srebrenica, asupra căreia tocmai preluaseră controlul. Masacrul, calificat drept genocid de justiţia internaţională, a fost cel mai sângeros act de acest gen comis pe teritoriul european după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Dacă majoritatea înalţilor responsabili sârbi – atât din Serbia cât şi din Bosnia – nu neagă în prezent faptul că la Srebrenica a fost comis un masacru, aceştia pun frecvent la îndoială numărul victimelor şi resping în mod sistematic că ar fi fost vorba de un act de genocid.

Ales în toamna lui 2018 reprezentant al comunităţii sale în cadrul preşedinţiei tripartite din Bosnia-Herţegovina, alături de un bosniac şi un croat, Milorad Dodik a participat vineri la o conferinţă intitulată „Srebrenica, realitate şi manipulare”, organizată în capitala sârbilor bosniaci, Banja Luka.

El a mai apreciat că Srebrenica nu a devenit un subiect decât la iniţiativa britanicului Paddy Ashdown, care a fost între 2002 şi 2006 Înalt reprezentant al comunităţii internaţionale în Bosnia, post creat în urma războiului intercomunitar din 1992-1995 şi soldat cu circa 100.000 morţi.

Citește și : Judecătorii CPI au respins cererea pentru declanşarea unei anchete asupra conflictului din Afganistan

Dodik a conchis că cele întâmplate la Srebrenica au reprezentat „o suferinţă extrem de grea care a relevat calvarul şi cruzimea războiului”.

În februarie, guvernul entităţii sârbilor din Bosnia, Republika Srpska, a creat o comisie internaţională cu misiunea de a efectua o anchetă asupra crimelor comise în regiunea Srebrenica în întreaga perioadă a războiului, cu alte cuvinte cuprinzând şi crimele comise de bosniaci împotriva sârbilor înainte de iulie 1995. Bosniacii au apreciat că această iniţiativă ilustrează revizionismul care persistă în rândul sârbilor.

La aproape un sfert de secol după încheierea conflictului, Bosnia rămâne profund divizată între comunităţile care o compun, atât în plan instituţional, cât şi la nivel de mentalităţi, notează France Presse.