DISTRIBUIȚI
Business planning tools free

Copiii născuţi în străinătate ai anumitor militari, diplomaţi şi angajaţi federali americani nu vor mai primi automat cetăţenia SUA, măsura urmând să intre în vigoare din 29 octombrie, au informat miercuri autorităţile americane, citate de Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

Deocamdată nu este cunoscut numărul persoanelor afectate de noile reguli, care sunt totuşi considerate de experţi neclare.


Citeşte şi: Uraganul Dorian spulberă insulele din Caraibe

Până acum, guvernul de la Washington considera că minorii născuţi în străinătate şi având părinţi americani erau din punct de vedere legal ”rezidenţi în SUA”, deoarece părinţii lucrau în baze militare sau legaţii diplomatice ale SUA, fapt ce le permitea părinţilor să primească un certificat prin care urmaşii lor obţineau automat cetăţenia americană. Începând din 29 octombrie, copiii nu vor mai fi consideraţi în mod automat cetăţeni americani, iar părinţii lor vor trebui să demareze un proces pentru ca executivul american să le acorde urmaşilor lor cetăţenia SUA, demers pe care trebuie să-l finalizeze înainte ca minorii să împlinească 18 ani, a anunţat Serviciul pentru Cetăţenie şi Imigraţie al SUA (USCIS).

Totuşi, USCIS a stabilit numeroase excepţii la această nouă regulă. De pildă, schimbările nu-i vor afecta pe copiii ai căror părinţi au cetăţenie americană, cu condiţia ca cel puţin unul dintre ei să fi fost rezident în SUA înainte de naşterea copilului. Nu vor fi afectaţi nici micuţii care îndeplinesc următoarea condiţie: părinţii sunt căsătoriţi, unul dintre ei fiind cetăţean american, iar celălalt cetăţean al altei ţări.

Aceste schimbări se înscriu în eforturile preşedintelui american Donald Trump de a diminua numărul migranţilor care ajung în SUA, notează EFE.

Citeşte şi: Zarif: SUA trebuie să respecte acordul nuclear şi să înceteze ‘terorismul economic’

Directorul în exerciţiu al USCIS, Ken Cuccinelli, a subliniat într-o postare pe Twitter că noua regulă ”NU afectează cetăţenia prin ius soli” – doctrină criticată de Trump şi conform căreia orice individ născut pe teritoriul SUA primeşte automat cetăţenia acestei ţări. Noua regulă ”îi afectează doar pe copiii care s-au născut în afara SUA şi care nu erau cetăţeni americani”, a scris Cuccinelli.

Noua regulă, care nu se aplică retroactiv, a provocat nemulţumirea anumitor organizaţii care reprezintă interesele membrilor forţelor armate. ”Membrii armatei şi aşa trec prin multe, iar ultimul lucru de care au nevoie atunci când sunt staţionaţi peste hotare este să treacă prin proceduri pentru a se asigura că urmaşii lor sunt cetăţeni americani”, a declarat Andy Blevins, director executiv la Modern Military Association of America. El a cerut Congresului SUA să ia măsuri pentru a rezolva această situaţie ”pentru a se asigura că familiile militarilor nu suferă consecinţele unei administraţii nesăbuite”.