DISTRIBUIȚI

Contul de Twitter al preşedintelui Donald Twitter a fost dezactivat, pentru scurt joi, de un angajat al reţelei sociale în ultima sa zi de lucru în cadrul acestei platforme sociale, dar contul a fost restabilit rapid, a anunţat Twitter, potrivit AFP şi DPA. 

În jurul orei 19:00 (23:00 GMT), vizitatorii contului @realDonaldTrump puteau vedea mesajul:”Ne pare rău, această pagină nu există”.


Contul lui Donald Trump a fost dezactivat „din neatenţie” în urma unei erori comise de un angajat al reţelei sociale, anunţase anterior Twitter: „Mai devreme astăzi, contul @realDonaldTrump a fost dezactivat din neatenţie din cauza unei erori umane comise de un angajat al companiei”, a scris grupul într-un mesaj.

„Contul nu a funcţionat circa 11 minute şi a fost apoi restabilit”, se mai spune în mesajul Twitter, care precizează că o anchetă internă este în curs de desfăşurare şi că au fost luate „măsurile necesare pentru ca acest lucru să nu se mai repete pe viitor”.

„Am descoperit în timpul anchetei noastre că această dezactivare a fost provocată de un angajat al Twitter care se afla în ultima sa zi de lucru” în cadrul grupului, a mai indicat Twitter.

Donald Trump nu a menţionat în această etapă a anchetei scurta dispariţie a contului său de Twitter.

Acest cont personal, preşedintele american având şi un cont oficial @Potus de care se serveşte mai puţin, reprezintă mijlocul său de comunicare preferat, cu peste 41,7 milioane de abonaţi. El îl foloseşte adeseori pentru a-şi ataca adversarii politici şi media critică la adresa sa. Trump anunţă aproape zilnic pe acest cont măsuri, comentarii personale, în genere, mesaje din maximum 140 de caractere.