DISTRIBUIȚI
The Irish Times

Liderii grupurilor politice PPE, S&D şi ALDE din Parlamentul European i-au cerut lui Giuseppe Conte, prim-ministrul italian, lămuriri privind mai multe subiecte importante care vizează situaţia ţării sale, dar şi a Europei, acuzând guvernul condus de acesta că s-a lăsat manipulat de Kremlin în cazul Venezuelei şi că lasă Italia pe mâinile lui Luigi Di Maio, viceprim-ministru, şi Matteo Salvini, covicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, scrie News.ro .

Manfred Weber (PPE) a vorbit despre situaţia economică a Italiei si a făcut o paralelă cu Grecia şi Spania. „Credem că este nevoie de investiţii, credem într-o monedă stabilă, că este nevoie de reforme, la fel ca în Grecia şi Spania, şi chiar în Germania”.


Citește și : Joaquin ‘El Chapo’ Guzman, găsit VINOVAT de un tribunal din New York

El i-a mai spus lui Conte: „Juan Guaido a transmis ieri o întrebare: de ce nu susţine Guvernul italian conducerea democratică din Venezuela? Cred că ar trebui să daţi un răspuns”.

Udo Bullmann (S&D) s-a arătat îngrijorat că guvernul unui stat fondator al UE aduce Italia intr-o izolare economică şi politică. „Avem noi ameninţări dinspre Rusia şi vedem ca economia voastră se îndreaptă către recesiune şi că producţia industriei este în cădere. Creşte un conflict între Franţa şi Italia. Nu se câştigă din astfel de conflicte. E o situaţie de pierdere pentru ţările voastre şi pentru Europa. Există riscul ca asta să afecteze comerţul”.

Italia, a treia mare economie din zona euro, din care fac parte 19 state, a scăzut cu 0,2% în al patrulea trimestru, şi se află în recesiune tehnică. Economia Italiei a fost frânată de lipsa de încredere şi activitatea slabă din zona afacerilor, în urma neînţelegerilor dintre noul guvern populist şi Comisia Europeană privind planurile bugetare.

Conte a afirmat pe 31 ianuarie că recesiune este temporară şi cauzată de factori externi, tensiuni comerciale între SUA şi China. În plus, el a afirmat că „Germania ne trage înapoi”. El a caracterizat recesiunea drept „o fază de tranziţie, care ţine de factori externi”. El este convins că economia Italiei îşi va reveni anul acesta.

Aceasta este a treia recesiune în Italia în ultimul deceniu.
Oxford Economics a făcut o analiză amănunţită susţinând că recesiunea în Italia a început la jumătatea anului trecut.

Udo Bullmann a vorbit şi despre şomajul în creştere şi a amintit de problema migraţiei, spunând că „Salvini are ţapi ispăşitori pentru tot, dar nicio soluţie”. Bullmann a mai spus că Salvini a fost „salvat” de „prieteni” ca Viktor Orban în problema preluării imigranţilor.

„Locul Italiei ar trebui să fie în inima Europei, alături de vechii prieteni”, a încheiat el.

Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, a vorbit despre dragostea lui pentru Italia şi cultura italiană. „Pentru toată acestea, este dificil să vedem această degenerare începută în urmă cu 20 de ani. Această ţară frumoasă a ajuns să fie la coadă. Asta este impresia astăzi, în această întrunire. Şi nu a început cu domnul Conte, ci cu Berlusconi, aceasta este realitatea. Acest mod greşit de a conduce a fost preluat”.

Citește și : Stoltenberg: NATO pregăteşte măsuri defensive în contextul anulării Tratatului INF

„Di Maio şi Salvini sunt adevăraţii lideri ai Guvernului italian”, este părerea lui Verhofstadt. „Guvernul italian a oprit UE să fie unită împotriva lui Maduro. De ce? Din cauza presiunii de la Kremlin şi a presiunii lui Putin. Şi în cazul migraţiei, tot Italia a fost vinovată că nu a fost organizată o pază de coastă. Este un comportament absurd, după mine. Pentru că Italia şi cetăţenii ei plătesc pentru asta. Sunteţi responsabil pentru stagnarea economiei în ultimul an şi recesiunea este aproape, pentru ca nu aveţi o strategie. Ultimul abuz a fost al lui Di Maio, care a spus că susţine vestele galbene, care sunt acum vandali. Bravo, aţi făcut treabă! Asta după ce Di Maio i-a scris o scrisoare lui Macron în urmă cu câteva luni în care îşi exprima respectul şi susţinerea”.

În final, Verhofstadt l-a întrebat pe Conte: „Cât mai aveţi de gând să fiţi marioneta lui Salvini şi a lui Di Maio. Inspirati-vă din oameni ca Spinelli, Draghi, Napolitano, da, el, un mare european, şi Emma Bonino, care reprezintă marele rol al Italiei în Europa”.

Giuseppe Conte, prim-ministrul italian, se află marţi în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, unde şi-a prezentat viziunea sa şi a guvernului său despre viitorul Europei. El a vorbit despre diviziune şi contraste, despre faptul că Uniunea a eşuat în a crea un singur popor şi despre nevoia unei strategii pe mai multe niveluri privind migraţia.