DISTRIBUIȚI

Ministerul belarus de externe a anunţat marţi expulzarea unui consul polonez în semn de protest faţă de participarea acestuia la un moment festiv dedicat „soldaţilor blestemaţi” polonezi care au luptat împotriva ocupaţiei germane şi apoi a celei sovietice, transmite AFP, potrivit agerpres.

Polonia a criticat imediat această decizie şi a avertizat că va lua măsuri similare.


Citește și : Coronavirusul era în Brazilia cu mult înainte ca el să fie confirmat în China

„Glorificarea criminalilor de război este complet inacceptabil pentru noi”, afirmă ministerul de externe de la Minsk într-un comunicat explicând decizia de a-l expulza pe consulul polonez de la Brest (sud-vestul Belarusului), Jerzy Timofiejuk.

În Polonia, ziua ‘soldaţilor blestemaţi” este comemorată pe 1 martie începând din 2011.

Potrivit comunicatului ministerului belarus de externe, pe 28 februarie, la Brest (oraş la frontiera cu Polonia) a avut loc o adunare „informală” dedicată acestei zile, organizată de ONG-uri şi organizaţii de tineret care au conexiuni cu Polonia, cu participarea lui Jerzy Timofiejuk.

Marţi, însărcinatul cu afaceri polonez în Belarus a fost convocat la ministerul de externe, care „a protestat puternic” faţă de participarea consulului Timofiejuk la întrunire, se arată în comunicat.

„Partea belarusă nu pune la îndoială şi nu a pus niciodată la îndoială posibilitatea şi importanţa comunicării diplomaţilor cu propria lor diaspora”, „dar în ţara noastră, incitarea la ură rasială, naţională, religioasă (…) şi reabilitarea nazismului este o crimă”, subliniază comunicatul.

Varşovia a calificat această decizie de expulzare ca fiind „absolut nefondată şi de neînţeles”.

„Fără întârziere şi în conformitate cu principiul reciprocităţii, Polonia va răspunde acestei decizii nefondate”, a declarat Marcin Przydacz, viceministrul polonez al afacerilor externe, citat de agenţia PAP.

Citește și : Iordania încearcă să limiteze deșertul și plantează 10 milioane de arbori

Unităţi de rezistenţă formate pentru a lupta împotriva ocupanţilor germani în cel de-al doilea război mondial, „soldaţii blestemaţi’ polonezi s-au angajat apoi în lupta împotriva ocupaţiei sovietice, acţionând adesea violent şi atacându-i uneori pe toţi cei care nu erau polonezi, în special belaruşi.

Lupta lor împotriva puterii sovietice s-a prelungit până în anii 1950.