DISTRIBUIȚI

Organismul anticorupţie al Consiliului Europei (GRECO) şi-a exprimat joi regretul că Franţa nu a avansat în privinţa reformelor Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu măsurile disciplinare faţă de judecători şi cu modul de desemnare a procurorilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

”GRECO regretă că progresele relevate în precedentele sale rapoarte referitoare la puterea judecătorească nu au fost continuate. Mai multe recomandări ale Consiliului Superior al Magistraturii rămân încă netratate sau tratate incomplet, la peste şase ani de la adoptarea primului raport pe acest subiect, în 2013”, a subliniat Grupul statelor împotriva corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei.


Citeşte şi: Situaţia din Mediterana Orientală se află în centrul summitului UE de la Bruxelles

Promisiune a fostului preşedinte François Hollande, ulterior şi a actualului preşedinte Emmanuel Macron, o revizuire constituţională a statutului Parchetelor prevede ca procurorii să fie numiţi, la fel ca judecătorii, pe baza ”avizului conform” al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), organism independent.

În practică acest lucru se întâmplă deja din 2012, dar în teorie executivul poate trece peste avizul CSM, ceea ce alimentează bănuielile de instrumentalizare politică a cazurilor de urmărire în justiţie.

În ceea ce priveşte prevenirea corupţiei în rândul parlamentarilor francezi, raportul GRECO subliniază ”anumite progrese”, printre care ”controlul cheltuielilor mandatului senatorilor” şi ”publicarea pe internet a cadourilor şi a invitaţiilor declarate de către deputaţi”.

GRECO face apel la continuarea acestor progrese, ”în particular referitor la cheltuielile mandatului deputaţilor şi la publicarea online a declaraţiilor de avere ale deputaţilor şi senatorilor”.

Citeşte şi: Navalnîi îl face vinovat pe Putin pentru otrăvirea sa

Aceste progrese permit Franţei să iasă din ”procedura de neconformitate” în faţa GRECO, dar Parisul va trebui să transmită acestui organism până în septembrie 2021 un raport asupra ”stadiului punerii în aplicare a şase recomandări (din 11) aflate încă în suspensie”.

Format din cele 47 de state ale Consiliului Europei şi din Belarus, Kazahstan şi SUA, GRECO a fost creat în 1999 pentru a ajuta ţările să-şi recenzeze lacunele în domeniul luptei anticorupţie.