DISTRIBUIȚI
AFP

Consiliul de Securitate al ONU a denunţat joi deteriorarea puternică a situaţiei umanitare din Yemen, unde ”22,2 milioane de persoane” au acum nevoie de ajutor, respectiv cu ”3,4 milioane mai multe decât anul trecut”, relatează AFP, conform agerpres.

”Consiliul de Securitate îşi exprimă puternica preocupare faţă de deteriorarea continuă a situaţiei umanitare din Yemen şi impactul umanitar devastator al conflictului asupra civililor”, se subliniază într-o declaraţie.


Citește și : SUA impun sanţiuni pentru 19 ruşi în cazul insurgenței Rusiei în alegerile din 2016

Cea mai înaltă instanţă a ONU a denunţat astfel ”nivelul violenţelor din Yemen, inclusiv atacurile fără discriminare în zone dens populate şi impactul lor asupra civililor, provocând numeroase victime în rândul civililor şi avariind obiective civile”.

”Consiliul de Securitate face apel la toate părţile să respecte şi să protejeze şcolile, instituţiile medicale şi personalul”, se afirmă în declaraţie. De luni de zile ONU denunţă folosirea unor şcoli de către combatanţi, uneori drept depozite pentru arme.

Fără a cita Iranul, cum voiau iniţial SUA, ”Consiliul de Securitate condamnă în termenii cei mai puternici tirurile cu rachete balistice întreprinse de către rebelii houthi asupra Arabiei Saudite, cum au fost cele din 4 noiembrie şi 19 decembrie, care au pus în pericol deliberat zone civile”, se mai spune în declaraţie.

SUA au acuzat Iranul, care îi susţine politic pe rebelii houthi şi care este adversarul în regiune al Arabiei Saudite, că le-au furnizat rachete rebelilor şiiţi.

Teheranul a dezminţit şi Rusia a recurs recent la veto împotriva unei rezoluţii americane ce viza condamnarea încălcării de către Iran a embargoului asupra armelor impus Yemenului.

”Consiliul de Securitate face apel la toate statele membre să aplice în totalitate embargoul asupra armelor, cum cer rezoluţiile ONU”, se mai spune în textul declaraţiei.

Cea mai înaltă instanţă a ONU cere din nou, cum a procedat de luni de zile, fără mare succes, un acces liber pentru organizaţiile umanitare, îndeosebi prin porturile şi aeroporturile ţării, pentru a putea aplica planul de ajutor umanitar adoptat pentru 2018.

Suma ajutorului umanitar necesar pentru Yemen în acest an este estimată la 2,96 miliarde de dolari pentru a acorda asistenţă unui număr de peste 13 milioane de persoane.

O conferinţă a donatorilor este prevăzută să aibă loc în curând la Geneva şi Consiliul de Securitate al ONU încurajează toate statele membre ale ONU să vină cu contribuţii financiare.

În declaraţia sa, Consiliul de Securitate salută îndeosebi ”angajarea Arabiei Saudite şi a Emiratelor Arabe Unite de a contribui cu aproape un miliard de dolari la apelul ONU pentru donaţii”. Cele două ţări au intrat în război în martie 2015 pentru a veni în ajutorul guvernului legitim, refugiat în sudul ţării, în faţa înaintării rebelilor houthi, care controlează capitala, Sanaa.

În declaraţia lor, ”membrii Consiliului de Securitate reafirmă puternica lor angajare în favoarea unităţii, suveranităţii, independenţei şi a integrităţii teritoriale a Yemenului”.

Războiul de Yemen s-a soldat cu circa 9.300 de morţi şi peste 53.000 de răniţi, dintre care numeroşi civili, aducând unele regiuni în pragul foametei.

Citește și : SUA salută schimbarea de atitudine a marinei iraniene