DISTRIBUIȚI

Consiliul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a respins, joi, iniţiativa organizării unei dezbateri pe tema situaţiei etnicilor uiguri din China, ceea ce reprezintă un eşec pentru Administraţia Statelor Unite, care insista pentru o poziţie clară a ONU , informează mediafax.

Statele Unite şi ţări aliate, inclusiv Marea Britanie, ceruseră Consiliului ONU pentru Drepturile Omului să organizeze o dezbatere pe tema situaţiei etnicilor uiguri din regiunea Xinjiang, situată în nord-estul Chinei.


Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

Dar, pe fondul presiunilor Beijingului, proiectul dezbaterii a fost respins de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. Nouăsprezece state au votat împotriva iniţiativei SUA, 17 s-au pronunţat pentru, iar 11 s-au abţinut de la vot.

Decizia reprezintă un eşec pentru Statele Unite şi naţiunile occidentale, care acuză frecvent autorităţile chineze de „crime împotriva umanităţii” care ar fi comise în provincia Xinjiang, conform cotidianului Le Figaro.

Potrivit agenţiei DPA, Germania a susţinut iniţiativa Statelor Unite. La rândul său, China a primit sprijinul Qatarului, Venezuelei, Pakistanului şi Cubei.

Acum, Statele Unite şi Norvegia vor să reintroducă dezbaterea pe tema situaţiei etnicilor uiguri din China pe agenda din 2023 a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO