DISTRIBUIȚI
Daily Mail

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat luni o rezoluţie prin care cere deschiderea unei anchete privind asedierea enclavei rebele Ghouta Orientală de către armata siriană, care a făcut până acum sute de victime în rândul civililor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Rezoluţia propusă de Marea Britanie a fost adoptată cu 29 de voturi pentru din cele 47 de state aflate în prezent în Consiliu, 4 împotrivă şi 14 abţineri.


Citeşte şi: ‘Forma Apei’ triumfă la Premiile Oscar

Textul cere Comisiei internaţionale de anchetă privind Siria, mandatată de ONU, să deschidă urgent o investigaţie cuprinzătoare şi independentă privind evenimentele recente din această regiune.

Mandatul acestei comisii este reînnoit în fiecare an printr-un vot în luna martie în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

Vineri, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad Al Hussein, ‘a încurajat puternic’ cei 47 de membri ai Consiliului să reînnoiască mandatul comisiei în cadrul acestei sesiuni.

Citeşte şi: Teheranul critică dur ‘extremismul’ UE faţă de Iran

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunţat luni că forţele regimului sirian controlează în prezent o treime din fieful rebel Ghouta Orientală, unde în prezent se desfăşoară o ofensivă terestră pentru a cuceri ultimul bastion al rebelilor situat la porţile Damascului.

‘Forţele regimului sirian au cucerit noi terenuri agricole şi continuă să înainteze, dinspre est’, a declarat OSDO, adăugând că ele se află în prezent la doi kilometri de Duma, oraş important din Ghouta Orientală.