DISTRIBUIȚI
France to launch COVID-19 vaccination campaign. Coronavirus vaccine vials, Covid 19 cells, map and flag of France on blue background. Fighting the epidemic. Research and creation of a vaccine.

Consiliul Constituţional din Franţa va analiza mai multe sesizări referitoare la legalitatea noilor prevederi adoptate de Parlament la propunerea Administraţiei Emmanuel Macron privind obligativitatea vaccinării personalului medical şi utilizarea certificatelor COVID-19, conform ziarului Le Figaro, informează mediafax.

„O primă sesizare tocmai a fost înregistrată de Consiliul Constituţional privind legea referitoare la gestionarea crizei sanitare adoptată definitiv de Parlament. Au fost semnalate şi alte eventuale sesizări pe tema acestui text legislativ”, a comunicat Consiliul Constituţional.


Citește și : SUA vor continua raidurile aeriene în sprijinul trupelor afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensiva

Decizia Consiliului Constituţional în cazul primei sesizări va fi anunţată pe 5 august.

Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, a aprobat definitiv duminică seară un proiect de lege propus de Administraţia Emmanuel Macron care prevede obligativitatea vaccinării personalului medical şi utilizarea permisului sanitar (care atestă vaccinarea, vindecarea de COVID-19 sau un rezultat negativ la test) pentru accesul în cafenele, restaurante, avioane, trenuri, autocare pe distanţe lungi, precum şi pentru persoanele programate la consultaţii în spitale (cu excepţia urgenţelor) şi pentru vizitatorii centrelor de asistenţă.

Citește și : SUA merg în direcția greșită în ce privește COVID-19, avertizează Fauci

Deciziile controversate privind vaccinarea şi utilizarea certificatelor COVID-19 au generat dispute politice şi juridice. Peste 160.000 de oameni au protestat sâmbătă în mai multe oraşe din Franţa, iar în Paris s-au înregistrat violenţe.

Pe fondul protestelor, Guvernul Franţei a anunţat că nu intenţionează să impună obligativitatea utilizării certificatelor COVID-19 pentru accesul în unităţile de învăţământ.