DISTRIBUIȚI
bbc.com

Comitetul din cadrul Partidului Conservator care supervizează cursa pentru alegerea înlocuitorului premierului britanic Boris Johnson va încerca să restrângă lista candidaţilor la două nume până pe 20 iulie, a declarat sâmbătă unul dintre membrii săi, relatează Reuters, potrivit agerpres

Aşa-numitul Comitet 1922 va stabili regulile exacte şi calendarul cursei electorale săptămâna viitoare, după ce Johnson a fost forţat de propriul partid să demisioneze. Mulţi parlamentari fac presiuni ca procesul să fie accelerat.


Citește și : Trupul neînsuflețit al lui Shinzo Abe a fost dus la Tokyo

Patru parlamentari şi-au anunţat oficial dorinţa de a deveni lider al partidului, dar o duzină de alţi candidaţi sunt de asemenea aşteptaţi să intre în cursă.

Parlamentarii conservatori vor organiza o serie de voturi pentru a reduce lista la doi candidaţi finali, care apoi vor fi departajaţi printr-un vot prin corespondenţă de toţi membrii Partidului Conservator.

„În mod clar ceea ce dorim să facem este să-i eliminăm pe unii dintre aceia care în mod clar nu vor primi suficient sprijin să ajungă între ultimii doi într-un stadiu relativ timpuriu”, a declarat trezorierul Comitetului 1922, Geoffrey Clifton-Brown, pentru Times Radio.

Clifton-Brown spune că acest lucru poate fi făcut prin creşterea numărului de semnături de la parlamentarii conservatori necesare pentru nominalizare şi prin creşterea pragului de voturi pe care trebuie să le primească candidaţii pentru a ajunge în runda următoare.

Citește și : Boris Johnson renunţă la petrecerea nunţii la Chequers, reşedinţa la ţară a premierilor britanici

„Cred că vom putea să dezvoltăm un proces prin care să venim cu două nume până la momentul în care parlamentul intră în vacanţă, pe 20 iulie. Ar trebui să avem un răspuns până la conferinţa partidului din octombrie şi poate chiar înainte de asta”, a mai spus el.