DISTRIBUIȚI

Un grup de circa 10 congresmeni americani, în majoritate democraţi, au consultat în decembrie un profesor de psihiatrie de la Universitatea Yale pentru a analiza sănătatea mintală a preşedintelui Donald Trump, potrivit Politico şi CNN, relatează vineri AFP, conform agerpres.

Un senator republican, al cărui nume nu este dat, s-ar fi alăturat grupului pentru a o asculta şi interoga pe dna Bandy Lee, profesor la Universitatea Yale, care a redactat de altfel o carte intitulată ”The Dangerous Case of Donald Trump” (Cazul periculos al lui Donald Trump), o culegere de eseuri ale unor psihiatri care au analizat starea psihologică a preşedintelui SUA.


Citeşte şi: Furtună hibernală pe Coasta de Est a SUA

”Aleşii au spus că sunt neliniştiţi în legătură cu pericolul reprezentat de către preşedinte, pericol reprezentat de instabilitatea sa mintală pentru ţară”, a explicat dna Lee joi la CNN.

Diagnosticarea unui pacient fără a-l întâlni în cadrul unei consultaţii contrazice consemnele Asociaţiei americane de psihiatrie, care face apel la membrii săi să se abţină ”de la a da un aviz profesional privind starea mintală a unei persoane pe care nu au evaluat-o personal”.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a denunţat declaraţiile, pe care le-a calificat drept ”ruşinoase şi ridicole”. ”Dacă era inapt (pentru funcţie), nu s-ar fi aflat probabil acolo unde este şi nu ar fi învins cel mai bun grup de candidaţi pe care Partidul Republican i-a avut vreodată”, a declarat dna Sanders, referindu-se la alegerile primare republicane din 2016.

În Camera Reprezentanţilor, 57 de aleşi democraţi, adică aproape 30 % din grup, au semnat printre altele un proiect de lege care să înfiinţeze o comisie parlamentară specială privind ”incapacitatea prezidenţială”, în scopul de a stabili dacă preşedintele este incapabil din punct de vedere psihologic sau fizic să-şi asume funcţiile”.

Citeşte şi: Din ce în ce mai puţini nord-coreeni reuşesc să fugă din ţară. S-a ajuns la un prag istoric

Constituţia americană prevede două modalităţi de a-l înlocui pe preşedinte. Prima este destituirea, printr-un vot al Congresului (punere sub acuzare de către Cameră şi votul de condamnare cu două treimi în Senat).

Cea de-a doua modalitate este prevăzută de Amendamentul 25, ratificat în 1967 şi care îi permite vicepreşedintelui şi unei jumătăţi din cabinet (de miniştri) să declare că preşedintele este ”în incapacitate de a-şi exercita puterile şi de a-şi îndeplini îndatoririle funcţiei sale”. În acest caz, vicepreşedintele îşi asumă funcţia prezidenţială. În caz de contestare de către preşedinte, Congresul va fi cel care, printr-un vot cu două treimi, va confirma transferul puterilor.