DISTRIBUIȚI
International News
Migrants, part of a caravan of thousands trying to reach the U.S., look through the border fence between Mexico and the United States after arriving in Tijuana, Mexico, November 13, 2018. REUTERS/Jorge Duenes

O delegaţie compusă din congresmeni şi responsabili de la Casa Albă urma să se deplaseze miercuri la frontiera dintre SUA şi Mexic, unde un aflux de migranţi se află la originea unei crize pe care executivul american încearcă să o ţină sub control, informează AFP, potrivit agerpres.

Această delegaţie se va deplasa într-un centru de primire situat în Carrizo Springs, statul Texas, a anunţat Casa Albă, acuzată de republicani să refuză să conştientizeze anvergura crizei de la frontiera de sud a SUA, agravată mai ales prin sosirea unui număr mare de minori neînsoţiţi.


Citește și : Etna ERUPE din nou! Aeroportul din Catania a fost ÎNCHIS

Executivul a precizat că Ministerul Sănătăţii a autorizat prezenţa unei camere de filmat în timpul acestei vizite. „Guvernul Biden este foarte ataşat transparenţei”, continuă comunicatul, dând asigurări că diferitele ministere implicate în gestionarea acestei crize încearcă să faciliteze accesul jurnaliştilor pe teren.

Într-un articol publicat în Washington Post, fotograful John Moore, autorul unei lucrări despre frontiera dintre SUA şi Mexic, şi-a exprimat indignarea că s-a trecut de la „zero toleranţă” de pe vremea lui Donald Trump la „zero acces” în timpul administraţiei Biden.

„Guvernul actual a venit cu o promisiune de a face politica americană privind migraţia mai umană şi mai transparentă. Însă el nu îşi respectă promisiunea în această a doua privinţă şi prin urmare este greu să-ţi faci o idee despre prima”, a scris John Moore.

Citește și : Spitalele din Ungaria sunt la limită: ‘EVITAŢI să vă infectaţi!’