DISTRIBUIȚI
AFP

Un afgan care ar fi fost implicat într-una dintre confruntările violente ce au avut loc joi la Calais, în nordul Franţei, era căutat vineri de poliţie, informează AFP, citând o sursă din poliţie, potrivit agerpres.

Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, este suspectat că a deschis focul asupra unor eritreeni aproape de spitalul din Calais unde se distribuia masa, în cursul după-amiezii.


Citeşte şi: Fiul cel mare al lui Fidel Castro s-a sinucis

Patru migranţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, cetăţeni eritreeni, au fost răniţi de gloanţe. Toţi cei patru erau încă între viaţă şi moarte vineri, potrivit unei surse apropiate dosarului.

Trei altercaţii succesive au avut loc între afgani şi eritreeni joi după-amiază şi seara devreme, făcând 21 de răniţi, potrivit pompierilor. Cinci răniţi au fost atinşi de gloanţe.

„Este un grad de violenţă cum nu a mai fost cunoscut până acum”, a declarat ministrul francez de interne Gérard Collomb, care s-a deplasat la locul incidentelor, deplângând aceste evenimente „excepţional de grave”.

Citeşte şi: Declaraţie uluitoare a lui Dodon: ‘Unirea cu România ar duce la un război civil!’

Acesta este cel mai ridicat bilanţ după 1 iulie 2017, când ciocniri interetnice au făcut 16 răniţi, dintre care unul grav.

Aproximativ 800 de migranţi trăiesc în prezent la Calais, potrivit ultimelor cifre ale asociaţiilor umaniare, între 550 şi 600, conform prefecturii.