DISTRIBUIȚI
revistacorrientes.com

Dreapta dură a recuperat duminică preşedinţia Columbiei, în urma victoriei candidatului său , care a anunţat imediat ‘corecţii’ ale acordului de pace cu fosta gherilă FARC (Forţele Armate Revoluţionare Columbiene), relatează AFP, potrivit agerpres.

Ivan Duque (41 de ani), candidatul Centrului Democratic (CD), a întrunit 53,98% din voturi, devansându-l pe Gustavo Petro (41,8% din opţiuni), care a reprezentat mişcarea Columbia Umană, cel dintâi candidat de stânga care ajunge atât de departe în cursa prezidenţială, prima desfăşurată după acordul de pace semnat în 2016.


Citeşte şi: Cutremur puternic în Japonia. Cel puţin trei oameni au murit – VIDEO

‘Această pace la care am visat, care necesită rectificări, va avea corecţii pentru ca victimele să fie în centrul procesului, pentru a garanta adevărul, justiţia şi reparaţia’, a declarat Ivan Duque (foto), protejatul fostului preşedinte Alvaro Uribe, un oponent înverşunat al acordului din 2016 care a permis dezarmarea gherilei şi convertirea sa în partid politic, cu acelaşi acronim FARC.

Petro a recunoscut imediat ‘triumful’ contracandidatului său: ‘Sunteţi preşedintele Columbiei (…) Astăzi, noi suntem opoziţia’, a declarat fostul primat al Bogotei şi ex-membru al gherilei M-19, dizolvată.

‘Este necesar ca bunul simţ să se impună: ţara are nevoie de o pace deplină, care să ne conducă spre reconcilierea aşteptată. Eludarea acestui obiectiv nu poate fi un program de guvernare’, a reacţionat, la rândul său, Forţa Alternativă Revoluţionară Comună (FARC).

Ivan Duque devine cel mai tânăr preşedinte ales al Columbiei începând din 1872. La 7 august, când îi va succeda lui Juan Manuel Santos, va avea 42 de ani.

Împreună cu Duque a fost aleasă şi prima femeie vicepreşedinte al ţării, Marta Lucia Ramirez, care a fost şi prima femeie care a deţinut funcţia de ministru al apărării, în primul an al preşedinţiei lui Uribe (2002-2010).

Acordul cu FARC i-a adus lui Santos Premiul Nobel pentru Pace, dar şi o impopularitate de 80%. Aflat la putere din 2010, Santos nu a mai putut candida după două mandate.

Pactul cu FARC a fost încheiat după 52 de ani, dar ţara rămâne confruntată cu corupţia şi inegalităţile uriaşe, mai ales în ce priveşte educaţia şi sănătatea, dar şi cu violenţa unor grupări armate care îşi dispută traficul de stupefiante în Columbia, cel la mare producător mondial de cocaină.

Având la activ în politică doar un mandat de senator, Ivan Duque, avocat şi economist, se apără de acuzaţiile că ar fi ‘marioneta’ lui Uribe. El este susţinut de conservatori, partidele creştine, evanghelici şi ultra-dreapta.

Citeşte şi: O camionetă a intrat cu viteză în mulţime la un festival de muzică din Olanda

Noul preşedinte a promis că va ‘întoarce pagina corupţiei, politicianismului, clientelismului’ şi că va revizui acordul de pace, astfel încât liderii FARC vinovaţi de crime să fie trimişi în închisoare şi să le fie barat accesul în Congres.

Ivan Duque a anunţat, de asemenea, că va înăspri poziţia guvernului în negocierile cu Armata de Eliberare Naţională (ELN), ultima gherilă din ţară, aflată în încetare a focului pentru scrutin.

Noul preşedinte are asigurat un sprijin important în Congres, unde dreapta s-a impus în alegerile legislative din martie.