DISTRIBUIȚI
RT

O conferinţă internaţională a donatorilor organizată la Bruxelles a strâns marţi 456 de milioane de euro pentru construirea unei uzine de desalinizare a apei pentru Fâşia Gaza, dar nu a reuşit să finanţeze în totalitate proiectul, ce are drept scop să aprovizioneze cu apă potabilă două milioane de persoane din teritoriul palestinian, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Fâşia Gaza se află sub o blocadă impusă de Israel şi Egipt după ce gruparea militantă Hamas a preluat controlul în 2007. Blocada sufocă economia şi împiedică eforturile de acordare de ajutor umanitar.


Citește și : Frank-Walter Steinmeier : ‘Islamul face parte acum din Germania’

Peste 95 % din apa fâşiei înguste de coastă este poluată şi prin urmare nepotabilă, potrivit Uniunii pentru Mediterana (UfM), una dintre organizaţiile care se află în spatele proiectului privind uzina de desalinizare.

În total, 562,3 milioane de euro vor fi necesari pentru construirea uzinei, care va fi cel mai amplu proiect de infrastructură întreprins vreodată în Fâşia Gaza, potrivit UfM.

Finanţarea obţinută marţi ”ne aduce mai aproape de transpunerea în realitate a acestui proiect şi de ameliorarea condiţiilor de trai în Gaza”, a declarat comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn.

”Această conferinţă aduce un mesaj de speranţă pentru poporul nostru”, a afirmat la rândul său premierul palestinian, Rami Hamdallah.

Citește și : Kim Jong-Un îi urează lui Vladimir Putin reuşite în „construcţia unei Rusii puternice”