DISTRIBUIȚI

Conductorul unui tren interurban a fost suspendat în Pakistan după ce a efectuat o oprire neaşteptată în timpul unei curse pentru a cumpăra… iaurt, a anunţat o sursă oficială, relatează AFP, potrivit agerpres.

În imaginile video publicate pe reţelele sociale se poate vedea cum asistentul conductorului ia mâncare de la o tarabă stradală şi apoi se urcă în trenul de pasageri.


Incidentul a suscitat întrebări cu privire la siguranţa transportului feroviar în Pakistan, unde accidentele sunt frecvente.

”Când opreşti un tren în mijlocul (şinei), devine o problemă de securitate. Siguranţa este prioritatea noastră. Nu putem tolera nimic care să o compromită”, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Transportului feroviar, Syed Ijaz-ul-Hassan Shah.

Trenul făcea legătura între două oraşe mari, Lahore (est) şi Karachi (sud).

Un oficial al reţelei feroviare a recunoscut pentru AFP, sub rezerva anonimatului, că astfel de incidente nu sunt neobişnuite în Pakistan, unde sistemul de supraveghere este adesea defectuos.

Accidentele feroviare sunt obişnuite în această ţară, care a moştenit mii de kilometri de cale ferată şi trenuri din epoca colonială, sub Imperiul Britanic, însă întreţinerea acestora a fost neglijată de-a lungul anilor.

În iunie, cel puţin 63 de persoane au murit în urma ciocnirii a două trenuri, dintre care inclusiv unul care tocmai deraiase, în sudul ţării.