DISTRIBUIȚI
newsx.com

Fostul prim-ministru pakistanez Nawaz Sharif, demis în 2017 pentru presupuse fapte de corupţie şi pus în libertate sub cauţiune la sfârşitul lui octombrie din motive medicale, a plecat marţi spre Londra cu o ambulanţă aeriană, la o zi după ce justiţia i-a acordat permisiunea de a părăsi ţara pentru tratament în urma deteriorării stării sale de sănătăte, transmit dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Sharif, de trei ori prim-ministru, ispăşea o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru acuzaţii de corupţie reieşite din dezvăluirile Panama Papers în 2017.


Citeşte şi: Armata israeliană a doborât patru rachete siriene

‘Nawaz Sharif a părăsit ţara pentru tratament, cu o ambulanţă aeriană’, a declarat senatorul Pervaiz Rashid un apropiat al fostului premier, de pe aeroportul din Lahore.

Nawaz Sharif este însoţit de fratele său mai tânăr şi de un medic personal. Posturile TV locale au difuzat imagini cu plecarea lui Sharif de pe aeroport, unde a fost condus de membri de partid.

Sharif, în vârstă de 69 de ani, suferă de câteva afecţiuni medicale severe, printre care diabet cronic, probleme cardiovasculare, sanguine şi renale. El va avea la dispoziţie patru săptămâni pentru tratament, dar perioada va putea fi prelungită dacă medicii vor considera necesar.

Partidul său, Liga Musulmană Pakistaneză Nawaz (PML-N), a făcut presiuni asupra autorităţilor pentru a permite tratamentul medical. Fostul premier a fost transferat din închisoare la un spital, iar ulterior a fost autorizat să plece în străinătate.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine! Mai mulţi răniţi şi pagube materiale însemnate

El urma să fie transportat cu un zbor medical marţea trecută, dar a fost obligat să amâne plecarea după ce guvernul i-a cerut familiei Sharif să achite o cauţiune de 7 miliarde de rupii pakistaneze (44,8 milioane de dolari). Un tribunal a respins ulterior această condiţie.

Nawaz Sharif, prim-ministru cu trei mandate, toate întrerupte fie de generali, fie de judecători, este cunoscut pentru opoziţia sa faţă de rolul armatei în politică.