DISTRIBUIȚI

O curte de apel federală din Boston a anulat vineri condamnarea la moarte a lui Djohar Ţarnaiev pentru atentatul comis în 2013 la maratonul din Boston şi a trimis cazul instanţei competente pentru a decide cu privire la o nouă sentinţă, informează AFP şi dpa, scrie agerpres.

Instanţa a anulat doar partea din hotărâre care privea capetele de acuzare pasibile de pedeapsa cu moartea.


Citește și : Argentina va prelungi măsurile de izolare până la 16 august

Chiar dacă această anulare a fost confirmată după re-examinare, Djohar Ţarnaiev va rămâne condamnat, cel puţin la închisoare pe viaţă, a precizat curtea de apel.

„Djohar Ţarnaiev va rămâne în închisoare pe viaţă, singura întrebare rămânând dacă guvernul îi va pune capăt vieţii prin executare”, au scris cei trei judecători ai instanţei de apel în hotărârea emisă vineri. În acest document, judecătorii au acceptat în special argumentul apărării potrivit căruia procesul de selectare a juraţilor a fost defectuos.

Avocaţii tânărului atentator au evidenţiat că doi din juraţii selectaţi au minţit în răspunsurile date la întrebările puse înaintea procesului, ascunzând că au avut schimburi de opinii pe reţelele de socializare despre caz. Unul dintre ei l-a numit chiar pe Ţarnaiev „gunoi” pe Twitter, potrivit avocatului Daniel Habib, care l-a acuzat pe judecătorul George O’Toole că nu i-a cercetat înainte de a-i accepta ca juraţi.

Student de origine cecenă, Djohar Ţarnaiev a fost condamnat la moarte în iunie 2015 pentru amplasarea, împreună cu fratele său mai mare, Tamerlan, a două bombe artizanale în apropierea liniei de sosire a maratonului din Boston, care au explodat ucigând trei persoane şi rănind alte 264.

Citește și : Cererile pentru paşapoarte secundare acordate pentru sume mari, în creştere, în contextul pandemiei

Deşi Djohar Ţarnaiev a recunoscut că a participat la atentat, apărarea a susţinut în permanenţă că tânărul, pe atunci în vârstă de 19 ani, s-a aflat sub influenţa fratelui său mai mare.

Tamerlan Ţarnaiev a fost ucis de forţele de ordine la trei zile după atac, într-o urmărire la periferia oraşului Boston, în care cei doi fraţi au împuşcat şi au ucis un poliţist.