DISTRIBUIȚI
am New York

Apelul narcotraficantului mexican Joaquin Guzman, alias El Chapo, condamnat în iulie 2019 la New York la închisoare pe viaţă pentru rolul său în conducerea cartelului Sinaloa, a fost respins în Statele Unite, a anunţat Biroul procurorului federal din Brooklyn (New York), potrivit AFP, scrie agerpres.   

Într-o decizie judiciară de 44 de pagini, datată marţi, judecătorul Jon Newman consideră că cele zece argumente prezentate de El Chapo trebuie să fie respinse, iar condamnarea sa confirmată.


Citește și : Planurile Rusiei și Chinei pentru o nouă ordine mondială

Considerat la vremea sa cel mai puternic traficant de droguri din lume, Joaquin Guzman fusese găsit vinovat în 2019 pentru un vast trafic de droguri între Mexic şi SUA, precum şi pentru utilizarea ilegală a unei arme de foc şi spălare de bani.

El a fost condamnat la închisoare pe viaţă, căreia i s-a adăugat o pedeapsă simbolică de 30 de ani de închisoare suplimentari pentru folosirea de arme automate.

În prezent în vârstă de 64 de ani, El Chapo a fost acuzat că a transportat în SUA cel puţin 1.200 de tone de cocaină pe parcursul a 25 de ani.

Citește și : Putin ‘tatonează’ terenul în Cuba

În timpul procesului, acuzarea a demonstrat că El Chapo a comandat sau a comis el însuşi asasinarea a cel puţin 26 de persoane, de multe ori acestea fiind întâi torturate. Victimele au fost informatori, traficanţi din organizaţii rivale, poliţişti şi colaboratori, chiar membri ai propriei familii.

Cunoscut şi pentru evadarea sa spectaculoasă dintr-o închisoare mexicană, printr-un tunel, în 2015, El Chapo este deţinut în închisoarea de înaltă securitate Florence, din statul Colorado (vestul SUA).