DISTRIBUIȚI
Eurasianet

Preşedintele interimar al Kârgâzstanului şi predecesorul său demisionar s-au adresat vineri Parlamentului pentru a propune organizarea de alegeri legislative anticipate în decembrie şi a pune capăt haosului politic în această ţară din Asia Centrală, informează AFP, potrivit agerpres.

Kârgâzstanul este cufundat într-o profundă criză după alegerile legislative din 4 octombrie. Câştigate de formaţiuni apropiate fostului şef al statului, ele au declanşat un val de manifestaţii violente ce s-au soldat cu un mort şi 1.200 de răniţi.


Citește și: Un fost ministru mexican al apărării a fost ARESTAT în SUA

Rezultatele scrutinului au fost contestate din cauza suspiciunilor de cumpărare a voturilor. Ele au fost anulate la câteva zile după vot, însă aceasta nu a stabilizat ţara, determinându-l pe Sooronbai Jeenbekov să demisioneze.

„Am decis să părăsesc postul de preşedinte pentru a menţine pacea în ţară şi a împiedica divizarea societăţii”, a spus Sooronbai Jeenbekov vineri, urându-i „succes” succesorului său.

El este al treilea preşedinte forţat să plece din funcţie ca urmare a unei mişcări populare în această ţară, independentă din 1991.

Sadâr Japarov, devenit preşedinte interimar în urma acestei demisii, a salutat acest transfer „paşnic” de putere şi a promis organizarea de noi alegeri legislative, probabil la sfârşitul lui decembrie. „Voi face tot posibilul pentru a menţine politica externă” a Kârgâzstanului, a dat el asigurări, cu referire la Rusia, care rămâne o putere majoră în Asia Centrală şi de care Jeenbekov era apropiat.

Până săptămâna trecută Sadâr Japarov se afla la închisoare unde ispăşea o lungă pedeapsă pentru răpirea unui guvernator regional, în 2013. El a fost eliberat din închisoare de simpatizanţii săi şi a profitat de haos pentru a fi numit premier, apoi a obţine preşedinţia.

Citește și: Donald Trump şi Joe Biden au stiluri de confruntare opuse când vine vorba despre coronavirus

Potrivit Comisiei Electorale a ţării, alegerile legislative ar putea avea lor pe 20 decembrie, iar alegeri prezidenţiale anticipate – pe 17 ianuarie.

Kârgâzstanul, una dintre ţările cele mai pluraliste, dar şi mai instabile din Asia Centrală, a trecut prin două revoluţii: în 2005 şi 2010. Doi dintre foştii săi preşedinţi sunt în exil, iar un al treilea, Almazbek Atambaev, predecesorul lui Jeenbekov, este la închisoare.