DISTRIBUIȚI
Twitter

Compania Premieres Lignes, la care sunt angajaţi cei doi jurnalişti răniţi în atacul cu armă albă comis vineri în apropierea fostului sediu al săptămânalului Charlie Hebdo din Paris, a ajutat la producerea unui film documentar despre atacul din ianuarie 2015 asupra redacţiei acestui săptămânal satiric, informează dpa, potrivit agerpres

”Three Days Of Terror: The Charlie Hebdo Attacks” (Trei zile de teroare. Atacurile de la Charlie Hbdo) este numele documentarului care a fost produs pentru posturile de televiziune HBO, BBC şi France 2.


Citește și : Biden conduce în sondajele americane, dar situația se echilibrează în statele cheie

Martori, ofiţeri de poliţie şi supravieţuitori vorbesc în film despre seria de atacuri teroriste din ianuarie 2015, soldate în total cu 17 morţi pe parcusul mai multor zile, potrivit site-ului companiei Premieres Lignes.

Birourile companiei Premieres Lignes se află în imediata apropiere a fostei redacţii a publicaţiei Charlie Hebdo, care după atacurile de acum cinci ani şi jumătate a fost mutată într-un loc ţinut secret.

Doi jurnalişti, angajaţi ai companiei Premieres Lignes ce erau într-o pauză de fumat, au fost răniţi în atacul cu armă albă comis vineri la Paris.

Premierul francez Jean Castex, care s-a deplasat la locul incidentului, a anunţat că principalul atacator a fost arestat. O a doua persoană se află de asemenea în arest. O sursă din poliţie a declarat că unul dintre suspecţi este pakistanez, iar celălalt algerian.

Atacul comis vineri survine după ce Charlie Hebdo a făcut recent obiectul unor noi ameninţări după ce săptămânalul a republicat la 2 septembrie caricaturile cu profetul Mohamed, în perspectiva deschiderii, la 10 noiembrie, a procesului complicilor autorilor atacurilor jihadiste din ianuarie 2015.

Citește și : ATAC TERORIST în centrul Parisului: Doi suspecți au fost arestați!

La 7 ianuarie 2015, fraţii Kouachi au atacat redacţia săptămânalului Charlie Hebdo cu arme de luptă, ucigând 12 persoane, printre care caricaturiştii Cabu şi Wolinski, după care au fugit. Periplul lor s-a încheiat după câteva zile la o imprimerie din Dammartin-en-Goele, în apropierea Parisului, unde au fost lichidaţi într-o operaţiune de asalt a GIGN, unitatea pentru intervenţii speciale a jandarmeriei franceze.