DISTRIBUIȚI
Ziarul BURSA

Comisia Europeană a anunţat luni că Uniunea Europeană nu va părăsi masa negocierilor şi rămâne angajată în obţinerea unui acord post-Brexit, în ceea ce pare o tentativă de a arunca vina preventiv în caz că discuţiile vor eşua, relatează DPA, potrivit agerpres.  

După o întâlnire cu ministrul britanic Michael Gove de luni, vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefkovic a declarat că Uniunea Europeană rămâne angajată să ajungă la un acord, în pofida ameninţărilor britanice de a încălca parţial acordul de retragere.


Citește și : Armenia cere la CEDO măsuri împotriva Azerbaidjanului

„UE nu va fi niciodată cea care va provoca sfârşitul negocierilor privind viitorul parteneriat între UE şi Regatul Unit”, a spus el.

Premierul britanic Boris Johnson vrea să creeze o „plasă de siguranţă” legală care să-i dea puterea de a trece peste o prevedere din acordul de retragere care ar impune reguli vamale post-Brexit diferite Irlandei de Nord faţă de restul Regatului Unit.

Drept răspuns, blocul comunitar „nu va ezita” să recurgă la o acţiune în instanţă dacă Regatul Unit va merge mai departe cu controversata lege a pieţei interne, a avertizat Sefcovic.

Legea a fost criticată pentru că încalcă atât legea internaţională, cât şi acordul de retragere pe care Londra şi Bruxellesul l-au semnat după ce au negociat termenii ieşirii Regatului Unit din UE.

Vezi și : Aleksei Navalnîi confirmă vizita lui Merkel

Ambele părţi au subliniat că timpul este tot mai scurt pentru a ajunge la un acord. Potrivit negociatorului şef al UE, Michel Barnier, un acord trebuie obţinut cel mai târziu până la sfârşitul lui octombrie.

O nouă rundă de negocieri urmează să înceapă marţi, iar în cadrul ei vor fi abordate problema spinoasă a pescuitului şi cea a regulilor de concurenţă egale.