DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană a anunţat marţi că a demarat proceduri de infringement împotriva Ciprului şi Maltei, prin trimiterea unor scrisori de punere în întârziere, cu privire la programele lor de acordare a cetăţeniei pentru investitori, programe denumite şi „paşapoarte de aur”, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Executivul comunitar a precizat într-un comunicat de presă că a luat decizia de a demara procedura de infringement pentru că cele două state membre au acordat naţionalitatea, şi în consecinţă cetăţenia UE, în schimbul unor plăţi sau investiţi pre-determinate fără o legătură adevărată cu ţara respectivă.


Citeşte şi: Canada sare de 200.000 de cazuri cu coronavirus

„Guvernele cipriot şi maltez au la dispoziţie două luni pentru a răspunde la aceste scrisori de punere în întârziere”, a informat Comisia, adăugând că situaţia ar putea escalada dacă cele două ţări nu oferă răspunsuri satisfăcătoare sau nu îşi modifică legislaţia.

„Nu poate exista o verigă slabă în eforturile UE de a combate corupţia şi spălarea de bani. Paşapoartele UE nu pot fi de vânzare”, a declarat la rândul său vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova.

Citește și : Sute de iranieni au fost răpuși de coronavirus într-o singură zi

Executivul comunitar subliniază că schemele de acordare a cetăţeniei investitorilor permit unei persoane să dobândească naţionalitatea pe baza unei singure plăţi sau investiţii. Aceste scheme diferă de schemele de acordare a permisului de rezidenţă (sau „vizele de aur”), care permit unor cetăţeni ai unor terţe ţări, care dobândesc un permis de rezidenţă pentru a trăi într-o ţară membră a UE.