DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană a anunţat lansarea concursului anual de traducere pentru elevii din învăţământul secundar din întreaga Europă, Juvenes Translatores, potrivit unui comunicat al executivului european difuzat miercuri și preluat de agerpres.

Începând cu data de 2 septembrie la prânz, şcolile din toate statele membre ale UE vor putea să se înscrie online, iar elevii lor se vor putea lua la întrecere cu colegi din alte ţări ale UE. În acest an, adolescenţii participanţi vor avea de tradus un text cu tema „Cum să ţinem piept vremurilor dificile – împreună suntem mai puternici”.


Citeşte şi: Trump demontează zvonurile privind starea sa de sănătate: Fake News!

„Tinerii europeni sunt conştienţi de importanţa limbilor în societatea de astăzi. Pe lângă faptul că permit înţelegerea culturii şi a punctelor de vedere ale celorlalţi, ele pot fi utile şi pentru obţinerea unui loc de muncă. Încurajez şcolile şi pe elevi să participe la concursul Juvenes Translatores din acest an şi să descopere ce înseamnă să traduci”, a declarat comisarul pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn.

Participanţii vor putea alege să traducă între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE (552 de combinaţii posibile). La ediţia de anul trecut a concursului, elevii au utilizat în total 150 de combinaţii diferite.

Înscrierea pentru şcoli – prima parte a procesului care cuprinde două etape – este deschisă până la 20 octombrie 2020 la prânz. Profesorii pot face înscrierea în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.

Ulterior, Comisia va invita un număr total de 705 şcoli la următoarea etapă. Numărul şcolilor participante din fiecare ţară va fi egal cu numărul de locuri deţinut de ţara respectivă în Parlamentul European, selecţia şcolilor fiind efectuată în mod aleatoriu cu ajutorul calculatorului.

Şcolile alese trebuie să desemneze apoi între 2 şi 5 elevi care să participe la concurs. Elevii pot fi de orice naţionalitate, însă trebuie să fie născuţi în anul 2003.

Concursul se va desfăşura online, la 26 noiembrie 2020, în toate şcolile participante.

Câştigătorii – câte unul din fiecare ţară – vor fi anunţaţi până la începutul lunii februarie 2021.

Vezi şi: Ruşii au testat cea mai mare bombă nucleară – VIDEO

În cazul în care condiţiile o vor permite, ei îşi vor primi premiile în primăvara anului 2021 în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bruxelles, unde vor avea totodată ocazia de a se întâlni cu traducători profesionişti de la Comisia Europeană şi de a afla mai multe despre activitatea în domeniul limbilor străine.

Direcţia Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează concursul Juvenes Translatores în fiecare an, începând din 2007. Concursul promovează studiul limbilor străine în şcoli şi le oferă tinerilor posibilitatea de a avea o primă impresie despre ce înseamnă să fii traducător. Concursul se adresează elevilor de liceu în vârstă de 17 ani şi se desfăşoară simultan în toate şcolile selectate din UE.