DISTRIBUIȚI

Dialogul continuă între Comisia Europeană (CE) şi Italia cu privire la un buget amendat, pregătit de Guvernul italian, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Bruxellesului, relatează Reuters, scrie news.ro.

”Comisia va decide următoarele etape pe baza rezultatului acestui dialog în curs”, a precizat el.


Citește și : Erdogan se declară hotărât să ‘se debaraseze’ de miliţiile kurde din nordul Siriei

Guvernul italian, care s-a pus de acord duminică seara asupra unui proiect de buget revizuit pe 2019, consideră că CE nu va lansa o procedură de sancţionare cu privire la deficit excesiv împotriva sa, a apreciat luni Massimo Garavaglia, un subsecretar de stat la Ministerul Economiei.

”Noi suntem optimişti”, a declarat el la RAI.

Liga (extremă dreapta) a lui Matteo Salvini şi Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem, populişti) a lui Luigi Di Maio au ajuns duminică la un acord asupra ”cifrelor şi conţinutului” unui nou proiect al Legii finanţelor, amendat astfel încât să ţină cont de observaţiile CE.

Citește și : Consilieri ai premierului May pregătesc un nou referendum privind Brexit

Proiectul iniţial al Guvernului italian miza pe un deficit de 2,4%, însă a fost respins luna trecută de Comisie, care a deschis calea unei proceduri disciplinare cu privire la un ”deficit excesiv”.

Roma şi-a revizuit în scădere obiectivul, la 2,04%.