DISTRIBUIȚI
Ziarul BURSA

Comisia Europeană îndeamnă statele membre ale UE să intensifice secvenţierea genomului coronavirusului SARS-CoV-2 pentru a detecta mai repede mutaţiile acestuia, a declarat luni agenţiei Reuters comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, potrivit agerpres

Cercetătorii cred că mutaţiile acestui coronavirus au alimentat creşterea numărului cazurilor de COVID-19 la nivel global. ”Trebuie să facem urgent mai multă secvenţiere în UE, pentru a identifica variantele, şi să ne transmitem informaţiile între noi. Este esenţial”, a explicat Stella Kyriakides.


Citește și : Un studiu relevă succesul iniţial al campaniei de vaccinare în Israel

Până în prezent majoritatea statelor UE au secvenţiat puţin sau deloc, ceea ce înseamnă că dacă variante mai periculoase ale coronavirusului se dezvoltă în rândul populaţiilor lor este puţin probabil ca acestea să fie descoperite.

”Suntem pregătiţi să sprijinim activ statele membre, cu expertiză, cu infrastructură şi cu finanţare pentru a creşte capacitatea (de secvenţiere) în UE”, a mai spus comisarul european.

Propuneri în acest sens vor fi cuprinse într-un nou document asupra politicii de combatere a COVID-19 pe care Comisia Europeană îl va publica miercuri, înaintea unei teleconferinţe a liderilor UE care se va desfăşura în ziua următoare.

Până în prezent toate mutaţiile majore ale coronavirusului SARS-CoV-2 au fost detectate în afara Uniunii Europene, respectiv mutaţiile descoperite în Marea Britanie, Africa de Sud şi Brazilia, dar aceasta nu înseamnă în mod necesar că ele se dezvoltă în ţările unde au fost observate prima dată.

Circa 1,5 milioane de noi cazuri de COVID-19 sunt confirmate în fiecare săptămână în UE, dar majoritatea statelor membre efectuează săptămânal secvenţieri pe mai puţin de 150 de probe pozitive, 10 ţări raportând chiar mai puţin de 20 de secvenţieri pe săptămână, conform datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

Deşi aceste date ar putea fi subestimate, întrucât statele UE nu comunică toate informaţiile, ele sunt oricum mult sub cifra de aproximativ 10.000 de secvenţieri pe care le face săptămânal Marea Britanie.

Dintre ţările UE, Danemarca are rata cea mai ridicată a secvenţierilor, procesând începând din luna septembrie în medie circa l.200 de probe pe săptămână.

Citește și : Japonia va studia cazurile de infectare după vaccinarea anti-COVID

Statele UE sunt preocupate în special de mutaţia coronavirusului descoperită în decembrie în Marea Britanie şi devenită dominantă la Londra şi într-o parte a Angliei, provocând o creştere puternică a spitalizărilor şi deceselor. Deşi ea în sine nu pare a fi mai letală decât variantele cunoscute anterior, aceasta este mai contagioasă şi astfel provoacă o creştere a numărului infectărilor şi implicit al deceselor, accentuând presiunea asupra sistemului sanitar.

Cea mai afectată ţară membră a UE de tulpina britanică este Irlanda, unde circa jumătate din noile cazuri de infectare sunt provocate de această nouă variantă a coronavirusului. Aceasta pare să se extindă şi în Belgia, deşi guvernul a înăsprit condiţiile de intrare în ţară. Într-un cămin de bătrâni din localitatea Merkem 75 de cazuri de infectare cu această tulpină au fost confirmate luni. Anterior, mai multe licee din provincia Anvers au fost închise după descoperirea mai multor infectări cu aceeaşi tulpină. În Belgia a fost confirmat şi cel puţin un caz de COVID-19 cu tulpina sud-africană