DISTRIBUIȚI

Negocierile privind Brexit-ul „progresează şi vor continua în cursul nopţii de joi spre vineri”, a dat asigurări joi seară Comisia Europeană, în timp ce Bruxellesul şi Londra întâmpină dificultăţi în dosarul viitoarei frontiere irlandeze, comentează AFP, potrivit agerpres .

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, „a discutat la telefon cu premierul irlandez, Leo Varadkar, apoi cu (omologul său britanic) Theresa May. Facem progrese, dar încă nu am ajuns la capăt. Discuţiile vor continua toată noaptea”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas.


„Posibilă întâlnire (vineri) dimineaţă devreme, urmată de un briefing de presă”, a adăugat, referindu-se la o întrevedere cu Theresa May, la Bruxelles.

Citește și : Vicepremierul Mateusz Morawiecki o va înlocui pe Beata Szydlo în fruntea guvernului polonez

Bruxellesul şi Londra speră să încheie până la sfârşitul săptămânii un acord asupra principalelor modalităţi ale divorţului, pentru a trece la a doua fază de negocieri consacrate viitoare relaţii bilaterale.

Anterior, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, anunţase că va face o declaraţie de presă despre stadiul negocierilor asupra Brexit-ului vineri la orele 07.50 (06.50 GMT), la Bruxelles.

„Cu mai puţin de o săptămână înainte de Consiliul (summitul) UE, Donald Tusk va prezenta situaţia la zi privind Brexit-ul în acest context, indiferent cum va fi el (vineri) dimineaţă”, a explicat o sursă europeană.

La Londra, Downing Street a refuzat deocamdată orice comentariu.

UE şi Marea Britanie au eşuat luni, după un dineu între preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Theresa May, în a încheia un acord asupra modalităţilor de separare, împiedicându-se de dosarul privind viitorul frontierei irlandeze după Brexit.

Această problemă este una dintre cele trei priorităţi ale primei faze a negocierilor asupra Brexit-ului, alături de reglementarea financiară şi de drepturile cetăţenilor europeni stabiliţi în Marea Britanie.

Europenii cer „progrese suficiente” pe cele trei fronturi, pentru a accepta să demareze o a doua fază a negocierilor, care să includă negocierile comerciale cerute cu insistenţă de Londra.

Theresa May a afirmat miercuri că Londra şi Bruxellesul sunt „pe cale” să treacă la o a doua fază a negocierilor.

Obiectivul europenilor este de a încheia rapid acest acord pentru a fi adoptat în cursul summitului UE prevăzut la 15 decembrie la Bruxelles.

„Discutăm în continuare cu Londra (…) Până acum, nu avem ‘fum alb'”, a afirmat la orele prânzului purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

„Suntem gata să o primim pe Theresa May în orice moment, atunci când ei (britanicii) vor fi gata”, a adăugat el.

Dificultăţile întâmpinate în negocieri au determinat-o pe premierul scoţian, Nicola Sturgeon, să acuze joi guvernul britanic de „incompetenţă” în dosarul Brexit-ului. Ea este de părere că aceste dificultăţi sunt tot atâtea dovezi suplimentare despre necesitatea proclamării independenţei Scoţiei.