DISTRIBUIȚI

Doi producători de componente auto (Autoliv şi TRW) vor plăti o amendă de 368 milioane de euro pentru că s-au înţeles între ei pentru fixarea preţurilor la scaune, airbaguri şi volane livrate producătorilor auto din Europa, a anunţat marţi Comisia Europeană, potrivit agerpres.

Potrivit Executivului comunitar, TRW a fost amendat cu 189 milioane euro, în timp ce producătorul suedez de componente auto Autoliv, prezent şi pe piaţa din România, va plăti o amendă de 179 milioane de euro. În schimb, producătorul de componente auto Takata a fost scutit de la plata unei amenzi pentru că a dezvăluit executivului comunitar existenţa acestui cartel.


Citește și: Hillary Clinton NU va mai candida la preşedinţia SUA

„Este pentru a doua oară când amendăm producătorii de componente auto pentru participarea la un cartel. Cei trei furnizori s-au înţeles între ei pentru a-şi majora profiturile de pe urma vânzărilor unor componente vitale. Aceste carteluri afectează consumatorii europeni şi prejudiciază competitivitatea sectorului auto european”, a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.

Autoliv, cel mai mare producător mondial de airbag-uri, era vizat începând din 2011 într-o investigaţie demarată de Comisia Europeană asupra producătorilor de componente auto Tokai Rika, Takata, Autoliv, Toyoda Gosei şi Marutaka, bănuiţi că s-au înţeles între ei pentru fixarea preţurilor. În luna noiembrie a anului trecut, Comisia Europeană a aplicat amenzi de 34 de milioane de euro celor cinci producători, dintre care Autoliv a plătit o amendă de 8,1 milioane euro.

De altfel, Autoliv a anunţat încă din luna decembrie a anului trecut că va constitui un provizion de 210 milioane de dolari în trimestrul patru, pentru a acoperi o amendă pe care crede că o va impune Comisia Europeană în ancheta sa vizând un cartel al producătorilor de componente auto.

Citește și: S-a aflat motivul pentru care Javad Zarif demisionase: Habar nu avea de vizita lui Al-Assad la Teheran

Pe piaţa românească activează şi producătorul de sisteme de siguranţă auto Autoliv România, care este al doilea mare exportator din industria componentelor auto din ţară. Aproape 11.000 de români lucrează în fabricile Autoliv din Braşov, Sf Gheorghe, Lugoj, Reşiţa şi Oneşti. Compania produce centuri de siguranţă, chingă pentru centurile de siguranţă, generatoare de gaz pentru airbag, module de airbag, dar şi airbag-uri şi volane pentru clienţi precum BMW, Volkswagen, Renault, Ford sau Daimler.