DISTRIBUIȚI

Comisia electorală centrală a Bosniei (CIK) a dispus luni renumărarea voturilor exprimate la recentele alegeri pentru preşedinţia Republicii Sprska (RS), entitatea sârbă a Bosniei, câştigate de Milorad Dodik, conform rezultatelor preliminare contestate de opoziţie, care acuză o ‘fraudă’, transmite AFP, potrivit agerpres

Preşedintele CIK, Suad Arnautovic, a anunţat că şase din cei şapte membri au votat în favoarea unei renumărări în cele 2.239 de secţii de vot din RS.


Citește și : Airbus şi Air France compar în justiţie în legătură cu tragedia cursei Rio-Paris din 2009

‘Comisia electorală a putut consulta anumite probe materiale, înregistrări video şi documente, care dovedesc indubitabil că procesul a fost contaminat şi că nu este posibilă confirmarea rezultatelor’ scrutinului, a declarat Arnautovic, conform transmisiunii în direct a şedinţei CIK.

Milorad Dodik, mare admirator al preşedintelui rus Vladimir Putin, domină de multă vreme scena politică în RS.

Conform rezultatelor oficiale preliminare stabilite după numărarea buletinelor din 98% din secţiile de vot, Dodik a câştigat 48% din voturi, faţă de 43% pentru candidata opoziţiei, Jelena Trivic, profesor de economie, care şi-a făcut campanie cu lupta împotriva corupţiei, dar jucând tot cartea naţionalismului sârb, la fel ca adversarul său.

Rezultatele au fost contestate încă de a doua zi după alegerile din 2 octombrie şi, acuzând o fraudă, şefii opoziţiei sârbe au reclamat o nouă numărare o voturilor, afirmând că au constatat ‘nereguli’ în privinţa a ‘peste 65.000 de voturi’.

Dodik respinge acuzaţiile şi afirmă că victoria sa este ‘ireproşabilă’.

Mii de persoane au răspuns joi şi duminică la apelul opoziţiei de a manifesta la Banja Luka (nord), capitala RS, împotriva unui ‘furt brutal şi mafiot’ al alegerilor.

Citește și : Antonio Guterres cere desfăşurarea unei forţe armate internaţionale în Haiti

Scrutinul s-a numărat printre numeroasele organizate la nivel central şi în cele două entităţi ale Bosniei, Republica Srpska şi Federaţia croato-musulmană, în virtutea unui sistem complex şi adesea paralizant moştenit de la Acordurile de pace de la Dayton din 1995.

Principalele partide etno-naţionaliste sârbe, bosniace şi croate au ieşit învingătoare în aceste alegeri.