DISTRIBUIȚI
Big Think

Comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, a denunţat marţi ‘deficitul democratic masiv’ din zona euro, care în opinia sa trebuie reformată pe baza propunerilor lansate în luna mai de Comisie, transmite AFP.

„Există un deficit democratic masiv. Nu există nicio altă instanţă (…) care ia decizii atât de importante fără să existe transparenţă (…), democraţie în faţa unui parlament. Nu se mai poate”, a declarat el în cadrul unei întâlniri cu jurnalişti.


„Trebuie absolut să rezolvăm chestiunea democratică din cadrul zonei euro”, a insistat el. Aprofundarea Uniunii economice şi monetare „este pentru mine şantierul european al următoarelor luni”, a mai spus Moscovici.

Sâmbătă, în cadrul forumului The European House – Ambrosetti, un fel de mini-Davos din Italia, el a spus că gestionarea de către zona euro a planurilor de salvare a Greciei a fost „aproape de un scandal democratic”, în special pentru că reformele cerute grecilor în schimbul unui sprijin european au fost decise cu uşile închise, fără control democratic.

Comisia Europeană a prezentat la sfârşitul lunii mai propuneri pentru accelerarea integrării zonei euro. Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, urmează să facă noi anunţuri în discursul său privind starea Uniunii la 13 septembrie.

Printre propunerile avansate, fuziunea rolului comisarului european pentru afaceri economice (în prezent Pierre Moscovici) cu cel al preşedintelui Eurogrup (portavocea celor 19 state membre ale zonei euro, în prezent olandezul Jeroen Dijsselbloem) şi crearea unui buget european.

„Preşedintele francez Emmanuel Macron a arătat recent că este pregătit să prelungească mişcarea” în favoarea unei întăriri a zonei euro „pe o linie extrem de apropiată de cea a Comisiei, extrem de apropiată de a mea”, a subliniat Moscovici.

„Cred cu adevărat că putem ajunge la un compromis inteligent pe aceste subiecte”, în special cu Germania, prima economie europeană, a adăugat el.

Cancelarul german Angela Merkel, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu Jean-Claude Juncker, a afirmat în cursul verii că nu este „împotriva unui buget al zonei euro” şi că este pregătită „să discute despre un ministru european de finanţe”.

Ea a subliniat totuşi atunci că aceste chestiuni nu vor putea fi totuşi soluţionate decât după alegerile legislative din Germania de la 24 septembrie, când Angela Merkel va încerca să obţină un nou mandat.