DISTRIBUIȚI
Hürriyet Daily News

În faţa crizei migraţiei, „nu există o soluţie naţională”, a declarat luni Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migraţie, înaintea unui summit european dificil cu privire la această chestiune care divizează Uniunea Europeană, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Nu există o soluţie naţională. Toţi cei care se întorc la politica naţională, în special în ceea ce priveşte gestionarea imigraţiei, neagă interesele propriei ţări”, a spus Avramopoulos într-un interviu acordat AFP, în marja unei vizite oficiale la Teheran.


Citește și : Siria: Mii de persoane s-au refugiat în estul provinciei Daraa în timp ce luptee se intensifică (OSDO)

Comisarul european a făcut aceste declaraţii după un mini-summit informal care a reunit duminică la Bruxelles lideri din 16 ţări ale UE, în încercarea de a ajunge la un numitor comun înaintea Consiliului European, la care cei 28 vor încerca să clarifice situaţia migranţilor care sosesc în Europa pe Marea Mediterană.

„Este un moment de mare responsabilitate”, a declarat Avramopoulos în legătură cu summitul din 28-29 iunie de la Bruxelles. „Trebuie să putem adopta o politică, o strategie comună pentru a face faţă acestei situaţii, altfel proiectul european este în pericol”, a mai spus el.

Potrivit fostului primar al Atenei, „nu criza economică a pus în pericol Uniunea Europeană şi proiectul european, ci mai ales criza migraţiei. Trebuie să continuăm pe acelaşi drum cu un spirit de solidaritate între ţările membre şi de responsabilitate istorică pentru generaţiile viitoare”, a afirmat comisarul european. „Este datoria noastră, datoria conducerii europene şi a guvernelor naţionale”, a adăugat el.

Citește și : Franţa: Anchetă preliminară pentru presupusă finanţare ilegală a campaniei a lui Macron

„Nu este uşor”, dar „sunt foarte optimist, deoarece, ca noi toţi, am studiat istoria unei Europe unite. Au existat multe crize înainte, însă în cele din urmă Europa a ieşit mai puternică şi mai hotărâtă”, a subliniat Dimitris Avramopoulos.