DISTRIBUIȚI
Trendolizer

Influentul fost preşedinte columbian Alvaro Uribe, vizat de o anchetă judiciară, a revenit miercuri asupra demisiei sale anunţate din Senat, un gest care a fost interpretat de opozanţii săi drept un mod de a scăpa Curţii supreme, relatează AFP, potrivit agerpres.

În Columbia investigaţiile asupra parlamentarilor sunt efectuate de Curtea supremă, cea mai înaltă instanţă a ţării. În caz de demisie, de caz s-ar fi ocupat o instanţă de rang inferior, pasibilă de presiuni în cazul în care Alvaro Uribe, de 66 de ani, este anchetat.


Citește și : Erdogan va aproba pedeapsa cu moartea dacă parlamentul turc votează pentru aceasta

Fost şef al statului (2002-2010) şi mentor al preşedintelui ales Ivan Duque, care urmează să-şi înceapă mandatul la 7 august, el este suspectat că a încercat să mituiască martori împotriva unui opozant politic, Ivan Cepeda. Afacerea datează din 2012.

Uribe, şef al Centrului democratic, formaţiunea lui Ivan Duque, i-a cerut miercuri pe Twitter preşedintelui Senatului, Ernesto Macias, membru al aceluiaşi partid, „să nu ia în considerare” scrisoarea sa de demisie. El a lăsat să se înţeleagă că decizia lui de a rămâne în cele din urmă în Senat are drept scop anchetarea sa de către Curtea supremă.

„Din motive de onoare, niciodată nu m-am gândit ca Curtea supremă să înceteze să ancheteze acest dosar”, a adăugat el.

La 24 iulie, fost preşedinte columbian şi-a anunţat demisia pentru „a-şi pregăti apărarea”, a explicat el la momentul respectiv. Cercetarea sa de către Curtea supremă, anunţată în aceeaşi zi, a fost percepută ca un seism în rândul viitoarei majorităţi.

Citește și : Suedia va semna săptămâna aceasta contractul pentru achiziţia unor sisteme antirachetă Patriot

„Sunt sigură că numai eventualitatea unei retrageri a Curţii supreme din acest dosar l-a făcut să rămână în Senat şi asta îi bucură pe toţi membrii” partidului, a declarat Paloma Valencia, o apropiată a fostului preşedinte, pentru postul de radio La FM.

„Suntem pe cale să ridicăm ecrane de fum pentru a ascunde esenţialul, care este că senatorul Uribe urmează să compară în faţa justiţiei”, a replicat la rândul său senatorul de stânga Ivan Cepeda.

Alvaro Uribe, care susţine că este nevinovat, este convocat la 3 septembrie în faţa Curţii supreme.