DISTRIBUIȚI
bbc

Biroul de răspuns de urgenţă pentru poluarea aerului din Beijing a emis marţi cod galben pentru ceaţă şi fum, reamintind locuitorilor să ia măsuri de precauţie în această situaţie, relatează Xinhua, potrivit agerpres.ro.

Poluarea aerului va persista până joi. Pentru partea centrală a regiunii Beijing-Tianjin-Hebei se prognozează poluare atmosferică moderată până la severă în această perioadă, a declarat o sursă din cadrul Biroului Municipal de Ecologie şi Mediu din Beijing.


Citeşte şi: RĂZBOI în Fâşia Gaza! Sute de rachete trase spre Israel, care dă o replică nimicitoare – VIDEO

Codul galben este emis atunci când indicele calităţii aerului depăşeşte 200 sau densitatea medie de particule PM2,5 rămâne peste 150 micrograme pe metru cub pentru două zile consecutive.

În conformitate cu sistemul actual de avertizare de trei niveluri din Beijing, codul galben este cel mai puţin sever, fiind urmat cel portocaliu şi cel roşu.

Citeşte şi: Un tânăr român a ridicat în picioare Parlamentul britanic – VIDEO

Codul galben şi celelalte vor declanşa o serie de măsuri de urgenţă obligatorii, între care suspendarea operaţiunilor de construcţie în aer liber pentru diminuarea prafului, restricţionarea circulaţiei vehiculelor cu poluare grea sau suspendarea producţiei în întreprinderi cu grad înalt de poluare a mediului.