DISTRIBUIȚI
captura YouTube

Preşedintele de centru-dreapta al Argentinei, Mauricio Macri, a obţinut o nouă victorie electorală – coaliţia sa, Cambiemos, a câştigat alegerile legislative de la mijlocul mandatului şi îşi va consolida poziţia în Parlament, ceea ce îi va permite să îşi continue reformele liberale începute, relatează AFP. 

Cu ocazia revenirii sale electorale după doi ani fără mandat, fosta şefă a statului Cristina Kirchner (2007-2015) a fost aleasă senatoare, asigurându-şi o imunitate parlamentară care o va ţine departe de închisoare, în cazul în care va fi condamnată în cazurile de corupţie în care este inculpată.


Coaliţia Cambiemos a ieşit pe prima poziţie în 15 din 24 de provincii, inclusiv în cele mai importante patru provincii ale ţării (provinciile Buenos Aires, Cordoba, Santa Fe, Mendoza, dar şi în capitala Buenos Aires), conform rezultatelor publicate în cursul nopţii de autoritatea electorală.

Numărul exact de locuri obţinut de fiecare partid nu va fi ştiut decât în cursul zilei de luni, însă guvernul îşi va întări cu siguranţă prezenţa în cele două camere ale Parlamentului.

Coaliţia de centru-dreapta, la putere din decembrie 2015, nu dispune în prezent decât de o majoritate relativă (87 din 257 de mandate de deputat şi 15 din 72 de mandate de senator), însă a reuşit să guverneze datorită unor alianţe cu alte forţe politice.

Conform unei proiecţii de duminică seară a postului de televiziune TN, coaliţia ar urma să aibă 108 mandate de deputat, comparativ cu 145 pentru opoziţie.

Acest rezultat „îi va permite preşedintelui să negocieze cu guvernatorii (de opoziţie) şi cu sindicatele de pe o poziţie de forţă”, a subliniat politologul Rosendo Fraga.

Provincia Buenos Aires a atras duminică toate privirile. În această provincie, unde se află 40% din electoratul din întreaga ţară, candidatul Cambiemos, Esteban Bullrich, a obţinut 42,2% din voturi, devansând lista Cristinei Kirchner (36,3%), care şi-a asigurat totuşi un loc de senatoare, după numărarea voturilor din aproape 70% din secţii.

De la alegerea sa în urmă cu doi ani, Mauricio Macri a liberalizat economia Argentinei, a treia din America Latină. Rezultatele întârzie să apară, iar inflaţia rămâne ridicată (17% de la începutul anului), însă creşterea economică s-a relansat: 1,6% în primul semestru şi o prognoză de 3% pentru întreg anul 2017.

Dornic să atragă investiţii străine, guvernul îşi consolidează astfel puterea şi arată că poate să contracareze o tentativă de revenirea electorală a Cristinei Kirchner, învinsă de un candidat al puterii puţin carismatic.

Duminică, jumătate din mandatele Camerei Deputaţilor şi o treime din locurile din Senat au fost reînnoite.