DISTRIBUIȚI
A picture shows the damages at the Electricity of Lebanon building on August 5, 2020 in the aftermath of a massive explosion in the Lebanese capital Beirut. - Rescuers searched for survivors in Beirut after a cataclysmic explosion at the port sowed devastation across entire neighbourhoods, killing more than 100 people, wounding thousands and plunging Lebanon deeper into crisis. The blast, which appeared to have been caused by a fire igniting 2,750 tonnes of ammonium nitrate left unsecured in a warehouse, was felt as far away as Cyprus, some 150 miles (240 kilometres) to the northwest. (Photo by JOSEPH EID / AFP)

Clădirea primăriei din Tel Aviv va fi iluminată miercuri seara în culorile drapelului libanez, în semn de solidaritate cu această ţară cu care Israelul este tehnic în stare de război, potrivit AFP, la o zi după două explozii devastatoare la Beirut, soldate cu cel puţin 135 de morţi şi aproximativ 5.000 de răniţi, conform unui nou bilanţ al victimelor, citat de Reuters, scrie agerpres.

Potrivit autorităţilor libaneze, circa 2.750 de tone de nitrat de amoniu stocat ‘fără măsuri de siguranţă’ în portul din Beirut, s-ar afla la originea a două explozii care au devastat marţi o parte din capitală.


Citește și : Un nou bilanț negru în urma exploziilor din Beirut: Cel puţin 113 morţi şi zeci de dispăruţi

‘În această seară, vom ilumina primăria (din Tel Aviv) în culorile drapelului libanez. Umanitatea trece înaintea oricărui conflict, iar inimile noastre sunt alături de poporul libanez în urma dezastrului teribil care i-a lovit’, a declarat pe Twitter Ron Huldai, primarul metropolei israeliene situate pe coasta Mediteranei, membru al Partidului Laburist.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a prezentat la rândul său miercuri condoleanţe guvernului şi poporului libanez în timpul unei dezbateri în parlament.

Israelul a lansat un apel marţi la ‘depăşirea conflictului’, propunând ‘un ajutor umanitar şi medical’ Beirutului.

Libanul şi statul vecin israelian sunt tehnic în stare de război.

În 2006, un conflict a avut loc între Israel şi mişcarea şiită libaneză Hezbollah, soldat cu 1.200 de morţi de partea libaneză şi 160 de partea israeliană.

Citește și : Guvernul libanez a decretat starea de urgenţă la Beirut pentru două săptămâni

Statul israelian a anunţat recent că este în stare de alertă la frontiera cu Libanul, afirmând că forţele sale de securitate au dejucat un atac ‘terorist’ şi au deschis focul asupra unor bărbaţi înarmaţi care au trecut ‘Linia albastră’ ce separă Libanul de Israel.

Benjamin Netanyahu a atribuit Hezbollah infiltrarea, dar mişcarea şiită a dezminţit orice implicare.