DISTRIBUIȚI
Exxpress

Circa 30.000 de persoane au comemorat victimele COVID-19 duminică seara la Viena, a informat poliţia din capitala Austriei, relatează dpa, potrivit agerpres

În timpul unei ceremonii în centrul oraşului, care a durat aproximativ 10 minute, participanţii au purtat lumânări şi candele, sau au pornit lumina telefoanelor mobile.


Citește și : Proteste la Barcelona împotriva extinderii limbii spaniole în şcolile din Catalonia

Evenimentul, organizat sub sloganul „#YesWeCare” (Da, ne pasă), a fost susţinut de câteva zeci de organizaţii precum sindicate, asociaţii medicale şi comunităţi religioase.

Preşedintele austriac Alexander Van der Bellen şi-a declarat şi el solidaritatea cu victimele pandemiei de coronavirus.

În Austria au fost înregistrate până în prezent peste 13.000 de decese asociate COVID-19.

Citește și : NATO vrea să desfăşoare o prezenţă militară în România şi Bulgaria în contextul tensiunilor cu Rusia