DISTRIBUIȚI
Reuters

Rezultatele ultimei etape a unui studiu la nivel naţional bazat pe teste de anticorpi au arătat că 9,9% din populaţia Spaniei, sau aproximativ 4,7 milioane de persoane, au fost expuse la COVID-19, au declarat marţi oficiali din domeniul sănătăţii, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Studiul a constatat că prevalenţa virusului a crescut în timpul celui de-al doilea val de infectări, în vară şi în toamnă, şi este totodată mult mai mare decât numărul de cazuri confirmate oficial în Spania, de puţin peste 1,75 milioane.


Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

Primele rezultate ale studiului, publicate în iulie după testarea a aproape 70.000 de persoane în întreaga Spanie în perioada aprilie-iunie, au arătat o rată a prevalenţei de puţin peste 5%.