DISTRIBUIȚI
AFP

Ciprul a primit 33 de migranţi, majoritatea sirieni, care au ajuns cu o ambarcaţiune în portul Larnaca (sud) după ce au fost escortaţi până la coastă, au anunţat marţi autorităţile, citate de France Presse, potrivit agerpres.

Poliţia cipriotă a raportat că a primit informaţii potrivit cărora un vas din Orientul Mijlociu se îndrepta spre insulă.


Citește și : Londra nu va mai trimite reprezentanţi la majoritatea reuniunilor UE după 1 septembrie, pentru a se concentra pe Brexit

O gardă de coastă la bordul unui vas a reperat, în timpul unei misiuni de patrulare, o ambarcaţiune de opt metri în care erau înghesuiţi migranţii, în interiorul apelor cipriote.

Cei 33 de migranţi – 32 de sirieni şi un libanez – au fost înregistraţi de poliţie şi urmează a fi transferaţi la un centru de primire în afara capitalei Nicosia.

Poliţia a declarat că migranţii, printre care 10 copii şi şase femei, erau aparent toţi sănătoşi.

Ciprul a avertizat Bruxellesul că este supus unei presiuni crescânde de fluxurile de migraţie ilegală, având cea mai ridicată rată de sosiri de refugiaţi din Uniunea Europeană în comparaţie cu populaţia sa.

Insula din Mediterana se află la doar 100 de kilometri de Liban şi la 80 de kilometri de Turcia, două ţări de tranzit pentru persoanele care fug din Siria aflată în război.

La începutul acestei luni, Ciprul a cerut celorlalte state membre ale UE să primească 5.000 de migranţi sosiţi pe insulă, pentru a atenua „presiunile disproporţionate şi provocările serioase” cu care se confruntă această ţară cu mai puţin de un milion de locuitori.

Din 2016, resortisanţii sirieni reprezintă mai mult de 26% din afluxul migratoriu global în Cipru.

Potrivit datelor disponibile, numărul de sosiri în Cipru şi cereri de azil între ianuarie şi iunie 2019 este de aproximativ 7.000, în timp ce numărul de cereri care aşteaptă examinarea a crescut la aproape 15.000.

Ciprul, situat la 160 de kilometri de coasta mediteraneană siriană, nu a fost însă lovit de acelaşi aflux masiv de migranţi înregistrat în Turcia şi în Grecia.

Citește și : Merkel exclude noi negocieri cu Londra privind acordul Brexit