DISTRIBUIȚI
Cyprus Mail

Preşedintele Ciprului, Nikos Anastasiades, l-a destituit vineri pe şeful poliţiei, Zacharias Chrysostomou, în urma asasinării mai multor femei străine şi fiice ale lor de către un militar din Garda Naţională, care a mărturisit şapte crime, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Într-o scrisoare adresată lui Chrysostomou, preşedintele Anastasiades reproşează ”o neglijenţă evidentă şi omisiuni din partea oficialilor poliţiei în investigarea reclamaţiilor privind persoanele dispărute”.


Citește și : Poliţia spaniolă a distrus o rețea complexă a traficanților de migranți

Demiterea şefului poliţiei vine la o zi după demisia ministrului justiţiei, Ionas Nicolaou.

Autorităţile cipriote au fost criticate pentru că nu au anchetat riguros de la început informaţiile privind dispariţiile unor femei. Primele despre care se presupune că au fost victimele criminalului în serie sunt două românce, mamă şi fiică, dispărute în septembrie 2016, iar ultima – o filipineză – în august 2018.

Asasinul, care şi-a recunoscut faptele, Nikos Metaxas, ofiţer în Garda Naţională în vârstă de 35 de ani, a mărturisit că a ucis cinci femei şi două fete minore, fiice ale lor.

Citește și : ONU: Condamnarea lui Julian Assange este o ‘sentinţă disproporţionată’