DISTRIBUIȚI
Time

La 25 de ani, Nadia Murad a supravieţuit celor mai dificile momente prin care a trecut comunitatea ei, minoritatea yazidi din Irak, şi a reuşit să devină o purtătoare de mesaj respectată şi câştigătoare a premiului Nobel pentru pace, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

Tânăra cu chipul fin şi palid ar fi putut să-şi ducă liniştită zilele în satul Kosho, din apropierea bastionului yazidi Sinjar, o zonă muntoasă izolată la frontiera dintre Irak şi Siria. Însă avansul fulgerător al jihadiştilor din gruparea Stat Islamic în 2014 a făcut ca lucrurile să decurgă altfel.


Citeşte şi: Două trenuri s-au ciocnit în Africa de Sud (FOTO). Sunt sute de victime!

Într-o zi din august, ei au apărut în camionete pe care era arborat drapelul lor negru, i-au ucis pe bărbaţi, i-au transformat pe cei mai tineri în copii-soldaţi şi au condamnat mii de femei la muncă forţată şi sclavie sexuală.

Şi astăzi, Nadia Murad – ca şi prietena ei Lamia Haji Bashar, împreună cu care a obţinut în 2016 premiul Saharov al Parlamentului European – continuă să repete că peste 3.000 de yazidi sunt încă daţi dispăruţi, fiind probabil captivi.

Tortură, violuri, convertire forţată

Jihadiştii au vrut „să ne lase fără onoare, dar şi-au pierdut ei înşişi onoarea”, a spus în faţa eurodeputaţilor cea care a fost numită „ambasadoare a ONU pentru demnitatea victimelor traficului de fiinţe umane”.

Iar Nadia Murad a trecut chiar ea prin această experienţă. Dusă cu forţa la Mosul, „capitala” irakiană a califatului autoproclamat al Statului Islamic – recucerită de irakieni în urmă cu peste un an -, ea a trecut printr-un calvar care a durat mai multe luni care au părut a fi interminabile.

Citeşte şi: Ambasadorul UE din Irak s-a îmbolnăvit din cauza apei poluate

Tortură, violuri în grup, vânzări şi revânzări la târgurile de sclave ale jihadiştilor, renunţare forţată la religia sa… Nadia Murad nu a fost scutită de nimic. Întrucât pentru combatanţii SI şi în conformitate cu interpretarea lor a islamului membrii minorităţii yazidi sunt eretici.

Vorbitori de kurdă, credincioşii în această religie ezoterică ancestrală cred că Dumnezeu a creat lumea şi a dat-o în grija a şapte fiinţe sfinte sau îngeri, conduşi de Melek Taus, reprezentat printr-un păun.

Ca mii de alte yazidi, Nadia Murad a fost „căsătorită” cu forţa cu un jihadist care a bătut-o, a povestit ea într-un discurs în faţa Consiliului de Securitate al ONU de la New York.

„Incapabilă să îndure atâtea violuri şi atâta violenţă”, potrivit propriilor cuvinte, ea a fugit, un plan pe care a reuşit să-l ducă la îndeplinire cu ajutorul unei familii musulmane din Mosul.

Cu acte de identitate false, ea a ajuns în Kurdistanul irakian, la câteva zeci de kilometri est de Mosul, unde s-a alăturat cohortelor de strămutaţi înghesuiţi în tabere.

„Lupta ne-a adus împreună”

Acolo, după ce a aflat despre moartea a şase dintre fraţii săi şi a mamei ei, ea a intrat în contact cu o organizaţie de ajutorare a yazidi, cu sprijinul căreia a reuşit să-şi regăsească sora în Germania.

Citeşte şi: Costa Rica: Udrea şi Bica, în arest preventiv pentru două luni

În această ţară, unde trăieşte şi acum şi al cărei mod de primire al yazidi l-a elogiat în permanenţă, ea începe să militeze pentru cauza comunităţii ei, care număra 550.000 de membri înainte de 2014, şi devine o purtătoare de mesaj ascultată. În prezent, aproape 100.000 de yazidi au părăsit ţara şi alţii au fost strămutaţi în Kurdistan.

Din Germania ea duce „lupta poporului ei”, potrivit propriilor cuvinte, care îşi propune să obţină recunoaşterea persecuţiilor comise în 2014 ca genocid.

În acest demers, yazidi au aliaţi cu nume sonore, precum Amal Clooney, avocată şi militantă pentru drepturile omului libanezo-britanică, care a prefaţat de altfel cartea Nadiei Murad, „Pour que je sois la derniere” („Pentru ca eu să fiu ultima”), apărută în franceză în februarie.

În urmă cu exact un an, după apelul ei, Consiliul de securitate al ONU s-a angajat să ajute Irakul să adune probe ale crimelor comise împotriva yazidi.

Iar „lupta” Nadiei Murad i-a rezervat uneori şi surprize plăcute. Pe 20 august, tânăra a anunţat pe Twitter logodna cu un alt militant pentru cauza yazidi, Abid Shamdeen.

„Lupta pentru poporul nostru ne-a adus împreună şi vom continua acest drum împreună”, a scris ea.

Alături de postare se afla o fotografie în care tânărul apare cu un braţ pe umerii Nadiei Murad, care avea, de această dată, pe chipul său palid, un mare zâmbet.