DISTRIBUIȚI
Committee to Protect Journalists

Cinci persoane, între care doi poliţişti, au fost ucise luni la Almatî, cel mai mare oraş din Kazahstan, într-un schimb de focuri în care au fost implicaţi un bărbat, poliţia şi executori judecătoreşti, relatează AFP, citând agenţii de presă ruse, potrivit agerpres.

Potrivit poliţiei, citată de agenţiile ruse, schimbul de focuri a început când executorii judecătoreşti au venit să aplice un aviz de expulzare.


Citește și : Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare

„Un locuitor din această casă (…) a deschis focul asupra executorilor judecătoreşti, poliţiştilor şi angajaţilor departamentului pentru situaţii de urgenţă”, a precizat poliţia.

Cinci persoane, între care doi poliţişti, au fost ucise şi autorul atacului armat arestat, potrivit aceleiaşi surse.

„Situaţia este sub control. A fost declanşată urmărirea penală. Sunt anchete în desfăşurare”, a precizat poliţia.

Potrivit portalului de informaţii kazah Ratel.kz, autorul atacului era angajat într-un conflict judiciar imobiliar cu noul proprietar al imobilului şi justiţia a ordonat expulzarea sa.

Citește și : Italia ar putea organiza un referendum privind liberalizarea consumului de canabis

Acest gen de incident armat este relativ rar în Kazahstan, ţară din Asia centrală cu 18,7 milioane de locuitori, notează AFP.