DISTRIBUIȚI
Politico Europe

Cinci deputaţi britanici au obţinut susţinerea necesară pentru a-şi disputa şefia Partidului Laburist şi a-i succeda astfel lui Jeremy Corbyn, pe fondul rezultatului dezastruos înregistrat de această formaţiune la alegerile parlamentare din 12 decembrie, transmite AFP, scrie agerpres.

După încheierea primei etape de selecţie în vederea desemnării noului lider al partidului, ce va avea loc la 4 aprilie, doar un singur aspirant, Clive Lewis, nu a reuşit să obţină sprijinul a cel puţin 22 de deputaţi din parlamentul britanic sau Parlamentul European.


Citește și : Ţările care au avut cetăţeni la bordul avionului doborât de iranieni vor discuta o posibilă acţiune pe plan legal

Pentru a continua cursa, candidaţii rămaşi vor trebui să primească până la 14 februarie sprijinul a 5% din comitetele locale ale partidului sau a trei organizaţii (dintre care cel puţin două sindicate) afiliate laburiştilor.

Deputaţii Rebecca Long-Bailey (40 de ani) şi Keir Starmer (57 de ani) sunt principalii favoriţi.

Deputata Rebecca Long-Bailey este considerată moştenitoarea naturală a lui Jeremy Corbyn, criticat pentru radicalismul său şi pentru refuzul de a se pronunţa clar pentru menţinerea ţării în interiorul Uniunii Europene, în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare.

O altă critică adusă lui Corbyn a fost incapacitatea sa de a combate eficient antisemitismul din rândurile partidului.

Eurofil, Keir Starmer este mandatat de trei ani cu dosarul Brexit în cadrul Partidului Laburist. El a utilizat constant expertiza sa de jurist pentru a cere socoteală guvernului conservator.

Citește și : Vlad Plahotniuc a primit interdicţie de intrare în SUA din cauza implicării în acte de corupţie

Cei doi favoriţi îi vor înfrunta pe Jess Phillips (38 de ani), deputată din 2005, Lisa Nandy (40 de ani), responsabilă pentru domeniul energiei în Partidul Laburist, şi Emily Thornberry (59 de ani), responsabilă pentru afaceri externe pentru opoziţia.

Membrii Partidului Laburist îşi vor exprima votul în perioada 21 februarie – 2 aprilie, iar numele noului lider va fi anunţat pe 4 aprilie.