DISTRIBUIȚI
Reuters

Ciclonul Harold, format în Oceanul Pacific, a lovit miercuri Fiji, după ce a devastat Insulele Solomon şi Vanuatu, informează AFP, potrivit agerpres.

Intensitatea ciclonului tropical a scăzut de la categoria a 5-a, cea mai periculoasă, ajungând la categoria a 4-a, însă a lovit Fiji cu rafale de vânt de până la 240 kilometri la oră, a indicat serviciul naţional de meteorologie, NaDraki.


Citeşte şi: TSUNAMI în marina americană: Şeful forţelor navale a DEMISIONAT!

Ciclonul se află în largul insulei principale din Fiji, Viti Levu, la o distanţă mai mică de zona de uscat decât se estimase iniţial.

Harold se menţine „deosebit de periculos”, a avertizat serviciul meteorologic, solicitând locuitorilor să se adăpostească în biserici, şcoli şi alte clădiri solide.

Harold a ucis 27 de persoane în Insulele Solomon la începutul lunii aprilie, înainte de a creşte în intensitate şi de a ajunge la categoria a 5-a. Fenomenul a lovit luni insula Espiritu Santo, cea mai mare din arhipelagul Vanuatu.

Luganville, al doilea oraş ca mărime din acest stat, cu 16.500 de locuitori, a fost lovit puternic de furtuna care a distrus clădiri şi a provocat inundaţii.

Citeşte şi: Rafael Correa, condamnat la ani grei de închisoare în Ecuador

Kendra Gates Derousseau, director al organizaţiei World Vision în Vanuatu, a declarat că una dintre persoanele sale de contact din Luganville a comparat daunele lăsate în urmă de Harold cu cele provocate de ciclonul Pam, care a ucis 11 persoane în 2015.

Comunitatea internaţională s-a mobilizat pentru a ajuta Vanuatu după trecerea lui Pam, însă Derousseau estimează că este puţin probabil să se întâmple acelaşi lucru anul acesta, deoarece Vanuatu îşi menţine frontierele închise, pentru a rămâne una dintre puţinele ţări din lume neatinsă de epidemia COVID-19.