DISTRIBUIȚI
InfoPrut

Subiectul revenirii la Planul Kozak nu este relevant în procesul de reglementare a conflictului transnistrean la ora actuală, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Republicii Moldova, Alexandru Roitman, într-o reacţie la recentele declaraţii ale ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, care a sugerat posibilitatea de a se reveni la principiile din Memorandumul Kozak în problema transnistreană, informează Radio Chişinău, potrivit agerpres.

‘Republica Moldova şi-a exprimat poziţia privind proiectul documentului (…) acum 16 ani. Astăzi, mai mult ca niciodată, ţara noastră este fermă pe poziţia sa că subiectul Planului Kozak nu este relevant în contextul procesului de reglementare transnistreană’ , a reiterat Alexandru Roitman.


Citește și: Americanii cer Atenei să nu ajute petrolierul iranian din Mediterană

În cadrul unui forum de tineret, Serghei Lavrov a declarat recent că un ‘statut special pentru Transnistria trebuie coordonat cu Tiraspolul astfel încât Republica Moldova să-şi păstreze suveranitatea, adică să nu fie absorbită de nimeni ca stat; să-şi păstreze statutul de neutralitate, adică să nu adere la blocuri militar-politice’, potrivit portalului rusesc PolitNavigator.

Ministrul rus a spus că aceste principii au fost coordonate anterior şi că în baza lor urma să fie semnat Memorandumul Kozak, care prevedea federalizarea Republicii Moldova.

Regiunea transnistreană a devenit un instrument într-o reţea internaţională de crimă organizată, cu implicarea politicienilor corupţi de la Chişinău şi de la Kiev, a comentat marţi pentru Radio Chişinău deputatul Blocului ACUM, Oazu Nantoi, expert în problema transnistreană.

Potrivit acestuia, prin regiunea transnistreană, Moscova vrea să deţină controlul asupra întregii Republici Moldova.

Citește și: Mai în glumă, mai în serios, Trump vorbește tot mai des de Groenlanda: ‘Promit să nu fac asta!’

‘Federaţia Rusă, pornind de la nostalgiile imperiale, doreşte să menţină prin Transnistria controlul asupra întregii Republici Moldova’, a afirmat Nantoi, adăugând că de aceea Moscova doreşte mai degrabă un ‘statut juridic special’ pentru regiunea transnistreană decât recunoaşterea independenţei acesteia.

Memorandumul Kozak este un proiect de reglementare a conflictului transnistrean, coordonat de actualul vicepremier rus, Dmitri Kozak. El a fost lansat de Moscova în 2003 şi prevedea soluţionarea crizei transnistrene în urma unor tratative directe între Chişinău şi Tiraspol, acordarea dreptului de veto părţii transnistrene în problemele de politică externă ale Republicii Moldova, precum şi menţinerea unei baze militare ruse în Republica Moldova. Acest plan a fost respins atunci de Chişinău, aminteşte postul de radio menţionat.