DISTRIBUIȚI

China a raportat primul său focar de COVID-19 în rândul muncitorilor dintr-o fabrică de procesare a cărnii, ceea ce creşte temerile în rândul consumatorilor locali care au fost până în prezent îngrijoraţi în principal de siguranţa alimentelor importate, informează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Zece cazuri confirmate au fost identificate într-o fabrică din Harbin (nord-est), care sacrifică 50 de milioane de pui pe an, deţinută de conglomeratul thailandez Charoen Pokphand, unul dintre cei mai importanţi producători mondiali de carne de pasăre.


Citeşte şi: Orban nu se gândeşte la relaxarea restricţiilor în Ungaria: ‘Ar fi prematur!’

Alţi 28 de muncitori de la aceeaşi fabrică şi trei membri de familie au fost asimptomatici, au declarat joi oficialii în cadrul unei informări de presă.

China, care anul trecut a atras atenţia în repetate rânduri asupra produselor congelate din carne şi peşte importate drept sursă de cazuri de coronavirus, nu a raportat anterior focare semnificative în sectorul propriu de procesare a alimentelor.

Lucrătorii din industria ambalării cărnii din Statele Unite, Brazilia şi Europa s-au numărat printre grupurile cele mai afectate de COVID-19 anul trecut, mii de angajaţi de la abatoare fiind infectaţi.

Focarul din fabrica Charoen Pokphand a fost detectat în urma testelor de rutină efectuate asupra persoanelor din regiune, care s-a confruntat cu o creştere a numărului de cazuri în ultimele săptămâni.

Probele prelevate din interiorul abatorului, din zona frigorifică de depozitare şi de pe exteriorul ambalajelor în timpul inspecţiilor de la începutul acestei săptămâni au prezentat rezultate pozitive la testele de depistare a virusului, au indicat autorităţile locale.

Reprezentanţii fabricii nu au putut fi contactaţi pentru a comenta pe tema focarului, notează Reuters. Nici oficialii de la sediul companiei din Bangkok nu au făcut comentarii.

Informaţii despre focar au circulat intens pe platforma Weibo din China, similară Twitter, unii dintre utilizatori îndemnând la evitarea produselor Charoen Pokphand.

Citeşte şi: Stat Islamic a revendicat atentatele sângeroase din Bagdad

Angajaţi de la trei supermarketuri din oraşul Harbin au declarat că produsele din carne de pui ale companiei a fost îndepărtate de pe rafturi, notează Reuters.

Compania este unul dintre cei mai importanţi procesatori de carne de pui din China şi, de asemenea, o marcă cunoscută de alte alimente procesate şi ouă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a apreciat în luna august a anului trecut că noul coronavirus nu poate fi transmis prin alimente, declarând prin vocea lui Michael Ryan, director pentru situaţii de urgenţă în cadrul organizaţiei, că ”oamenii nu trebuie să se teamă nici în ce priveşte alimentele, nici ambalajele alimentare sau lanţul alimentar”.