DISTRIBUIȚI
insidehighered.com

Creșterea economică potențială a Chinei va fi sub 6% în următorii cinci ani, a declarat, sâmbătă, Liu Shijin, consilier pentru politici la banca centrală a Chinei, anunță agenția de presă Reuters, scrie mediafax.

Economia chineză ar putea crește într-un ritm cuprins între 5% și 6% din 2020 până în 2025, a afirmat Liu, în cadrul unei conferințe la Beijing.


Citește și : Incident armat în apropierea Palatului prezidențial de la Ciudad de Mexico – Patru morți

Politica monetară a Chinei este deja destul de relaxată, iar încercarea de a stimula economia să crească peste potențial ar putea provoca „căderea de pe o stâncă”, a completat el.

Creșterea economică a Chinei a încetinit mai mult decât era anticipat în cel de-al treilea trimestru din 2019, la 6% în ritm anual. Aceste este cel mai slab ritm de creștere din ultimii aproape 30 de ani, evoluție situată la pragul de jos al țintei guvernamentale pentru întreg anul 2019, de 6,0% – 6,5%.

În pofida problemelor din economie, factorii decidenți de la Beijing au rămas reticenți în a crea prea multă monedă de teama creșterii riscurilor financiare, având în vedere nivelurile deja ridicate ale datoriei.

Citește și : Ucraina a ajuns la un acord de principiu cu FMI pentru un împrumut de 5,5 miliarde de dolari

Yi Gang, guvernatorul băncii centrale chineze, a reiterat săptămâna trecută într-un articol în presa de partid că Beijingul nu va recurge la relaxare cantitativă (tipărire de bani – n.r.) și că se angajează să mențină o politică monetară prudentă.