DISTRIBUIȚI
XINHOA

China a depus toate eforturile posibile pentru soluţionarea problemelor din Peninsula Coreea, a declarat vineri Zheng Zeguang, adjunct al ministrului de externe chinez, înainte cu câteva zile de vizita de stat pe care preşedintele american Donald Trump o va efectua la Beijing, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Zheng Zeguang a afirmat că problema nucleară nord-coreeană va fi un subiect important pe agenda întâlnirii dintre Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping, din cursul săptămânii viitoare.


Citeşte şi: Trump cere tuturor ţărilor ‘să facă mai mult’ pentru izolarea Phenianului

”China se opune ferm unui conflict în Peninsula Coreea şi crede că folosirea forţei nu este calea corectă de a soluţiona problema”, a subliniat Zheng Zeguang, într-o conferinţă de presă la Beijing. El a adăugat că ţara sa şi SUA au un interes comun în menţinerea păcii şi a stabilităţii în regiune.

Pe de altă parte, oficialul chinez a spus că Marea Chinei de Sud nu constituie o problemă între Beijing şi Washington şi că se aşteaptă ca SUA să aibă o contribuţie pozitivă în acest dosar.