DISTRIBUIȚI
Reuters

China și Statele Unite au discutat marți o foaie de parcurs pentru următoarele etape ale negocierilor lor comerciale, în cadrul unei convorbiri telefonice între vicepremierul Liu He, secretarul Trezoreriei SUA Steven Mnuchin și reprezentantul pentru comerț Robert Lighthizer, scrie Mediafax.

Președintele american Donald Trump și președintele chinez Xi Jinping au convenit, la o întâlnire din 1 decembrie din Argentina asupra unui armistițiu care a amânat creșterea planificată de SUA, de la 1 ianuarie, a taxelor vamale la 25% de la 10% pentru bunuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari.


Citește și : Rusia: Un fost poliţist şi un fost militar, condamnaţi la muncă silnică pentru ‘trădare’

Lighthizer a declarat duminică că, dacă negocierile comerciale dintre SUA și China nu se vor încheia cu succes până la 1 martie, noile tarife vor fi introduse, condfirmând existența unui termen limită.

Ministerul chinez pentru comerț a confirmat că Liu a vorbit cu Mnuchin și Lighthizer. „Ambele părți au făcut schimb de opinii cu privire la punerea în aplicare a consensului la care au ajuns liderii celor două țări în cadrul întâlnirii și au stabilit calendarul și foaia de parcurs pentru următoarele etape ale consultărilor economice și comerciale”, a afirmat ministerul fără a oferi detalii suplimentare.

Fără a menționa apelul sau alte detalii, Trump a declarat, într-un post de pe Twitter: „Avem discuții foarte productive cu China! Vor urma anunțuri importante! ”

Wall Street Journal, citând surse apropiate discuțiilor, a anunțat că Liu va merge la Washington după anul nou.

Absolvent de Harvard, Liu este consilier economic al lui Xi și conduce negocierile din partea Chinei.

Citește și : Premierul Italiei: Marea Britanie trebuie să iasă din Uniunea Europeană într-o manieră ordonată

Piețele financiare globale au fost afectate de disputa comercială dintre cele două mari puteri economice mondiale în privința surplusului comercial uriaș al Chinei în relația cu SUA.

Recenta arestare a directorului financiar al companiei chineze Huawei Technologies a inflamat, de asemenea, piețele mondiale, pe fondul temerilor că disputa comercială ar putea escalada.