DISTRIBUIȚI

Cel puţin trei soldaţi indieni au fost ucişi într-o ‘confruntare violentă’ cu armata chineză la frontiera disputată din Ladakh (nordul Indiei), sursă de vii tensiuni militare din luna mai între cei doi giganţi asiatici, transmite AFP, citând un comunicat al armatei indiene, potrivit agerpres.

China a acuzat India că se face vinovată de incident pentru că a încălcat de două ori frontiera, dar nu a anunţat oficial victime în rândul armatei sale. În schimb, redactorul-şef al publicaţiei Global Times, tipărită de Cotidianul Poporului, oficiosul Partidului Comunist Chinez, a declarat că şi armata chineză a suferit pierderi. ”Din ce ştiu, şi partea chineză a suferit pierderi în confruntările din Valea Galwan”, a scris pe Twitter Hu Xijin, fără a oferi alte detalii.


Citeşte şi: După 25 de zile de acalmie, coronavirusul REAPARE în Noua Zeelandă

Trupe ale celor armate s-au implicat la începutul lunii mai în mai multe înfruntări tensionate de-a lungul graniţei comune, mai ales în regiunea muntoasă Ladakh. Cele două părţi au afirmat atunci că vor să ‘rezolve pe cale paşnică’ această criză.

‘În timpul procesului de detensionare în curs în Valea Galwan, noaptea trecută s-a produs o confruntare violentă care a făcut victime de cele două părţi. Pierderile de vieţi de partea indiană numără un ofiţer şi doi soldaţi’, a declarat marţi un purtător de cuvânt al armatei indiene.

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Zhao Lijia, a declarat presei că ‘trupe indiene au încălcat grav la 15 iunie consensul bilateral şi au trecut frontiera în două rânduri, după care au întreprins acţiuni ilegale şi au provocat şi atacat soldaţi chinezi, având ca rezultat o gravă confruntare fizică’.

Potrivit armatei indiene, ofiţeri de rang înalt ai celor două armate discută în prezent pe teren pentru a dezamorsa situaţia.

În urma negocierilor între generali ai celor două părţi în urmă cu zece zile, a fost convenit un proces de dezangajare militară în anumite zone disputate din Ladakh.

‘China şi India sunt de acord pentru a continua să rezolvăm problemele bilaterale prin dialog şi consultare’, a indicat purtătorul de cuvânt al Beijingului.

‘Chemăm încă o dată India (…) să-şi ţină sub control trupele de la frontieră. Nu treceţi frontiera, nu provocaţi tulburări’, a adăugat Zhao Lijia.

La începutul lunii mai, militari indieni şi chinezi s-au implicat în confruntări cu pumni, pietre şi bastoane în regiunea Sikkim, din estul Indiei. Ciocnirile s-au soldat cu mai mulţi răniţi.

Citeşte şi: Trump se teme de cartea lui John Bolton: S-ar putea confrunta cu o ‘problemă penală’

Trupele chineze avansaseră de asemenea în zone considerate de India ca situate pe teritoriul Ladakh, ceea ce a determinat guvernul de la New Delhi să trimită întăriri în regiune.

India şi China au mai multe litigii teritoriale ce datează de multă vreme, în sectoarele Ladakh şi Arunachal Pradesh (est).

Cel mai recent conflict deschis între cele mai populate două ţări de pe planetă a fost războiul-fulger din 1962 din Himalaya, când trupele indiene au fost înfrânte rapid de armata chineză.